UPDATE. Zi decisivă pentru Monica Iacob – Ridzi. Rămâne în arest sau vine acasă?!

UPDATE. După dezbateri, Tribunalul Cluj a rămas în pronunţare, iar verdictul va fi comunicat în jurul prânzului.

Pentru fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob – Ridzi, astăzi este zi decisivă. În doar câteva ore va afla dacă rămâne în arest sau vine acasă.

Tribunalul Cluj analizează astăzi contestația formulată de procurori împotriva deciziei Judecătoriei Gherla, care, în 27 octombrie, a admis pe fond cererea de liberare condiționată a Monicăi Iacob – Ridzi.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie 2015, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului pe vremea când era ministru al Tineretului şi se află încarcerată la Penitenciarul Gherla.

Potrivit procurorilor DNA care au instrumentat cauza, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect. În acest scop a fost alocată firmelor private suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată şi aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului ar fi hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locaţii din Bucureşti, Costineşti şi 39 de reşedinţe de judeţ.

Monica Iacob – Ridzi și-a clamat mereu nevinovăția. A solicitat liberarea condiţionată, după aproape 950 de zile petrecute în închisoare, mai ales că suferă de numeroase afecțiuni.

Carmen COSMAN – PREDA