Om de afaceri snopit în bătaie. A ajuns în spital

Foto: Facebook
Foto: Facebook

Ioan Comșa a ajuns în spital după ce a fost snopit în bătaie de un bărbat care consumase băuturi alcoolice în barul acestuia. Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală pe numele agresorului, pentru loviri și alte violențe, dar, în funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale încadrarea se poate schimba.

Conform informațiilor, autorul agresiunii a consumat alcool la barul deținut de Ioan Comșa și, pe la 1.00 noaptea, omul de afaceri i-ar fi spus că îl duce acasă. Ce anume s-a întâmplat pe drum este greu de spus, cel puțin acest moment al anchetei, însă la destinație bărbatul i-ar fi aplicat câțiva pumni lui Comșa în plină figură.

Acesta s-a dus inițial acasă, dar a  doua zi a resimțit din plin impactul loviturilor și s-a prezentat la spitalul din Petroșani pentru investigații medicale.

”Pe noi spitalul ne-a sesizat despre această agresiune. A fost înregistrat dosar penal pentru loviri și alte violențe, cu autor identificat, cercetat în stare de libertate, și cu victima internată”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Oamenii legii spun că, de la Petroșani Ioan Comșa a fost transportat la Deva, ca urmare a agresiunii suferite, unde a rămas internat.

Carmen COSMAN – PREDA