Osemintele a doi luptători anticomuniști din Valea Jiului, căutate într-un cimitir din Arad

0
260
Foto: AlbaStiri
Foto: AlbaStiri

Osemintele a doi hunedoreni executați prin împușcare în 1958 pentru ” fapte îndreptate împotriva regimului comunist” vor fi căutate, deshumate și recuperate de reprezentanții Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Cei doi – de profesie învățător, respective funcționar – făceau parte dintr-un partid de tip laburist-creştin care lupta în ilegalitate să răstoarne orânduirea comunistă.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc organizează, începând cu ziua de 8 mai 2018 o acţiune de investigaţii arheologice în Cimitirul Pomenirea din municipiul Arad. Conform reprezentanților IICCMER, acţiunea are drept obiectiv căutarea, deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti a 10 persoane, care au fost executate prin împuşcare la 1 septembrie 1958 în urma unei condamnări penale pentru fapte îndreptate împotriva regimului comunist. Printre aceștia sunt și doi hunedoreni, doi bărbați din Valea Jiului, unul din Aninoasa și unul din Lupeni, conform listei făcute publice de IICCMER.

Potrivit datelor istorice, după instaurarea regimului comunist, conducerea politică a ţării a iniţiat un adevărat program de anihilare a oricărei forme de opoziţie, iar metodele utilizate pentru îndepărtarea tuturor celor care se împotriveau noului regim au fost condamnarea pentru infracţiuni politice la pedepsa cu moartea sau încarcerarea în penitenciare, lagăre şi colonii de muncă, ori executarea sumară a oponenţilor fără existenţa unor sentinţe judecătoreşti.

Conform unui comunicat al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, după moartea lui Stalin, intervenită în martie 1953, în unele ţări ale lagărului socialist au existat anumite tendinţe spre unele deschideri şi transformări social-politice sau de intensificare a opoziţiei împotriva regimurilor comuniste, iniţiate de anumite persoane sau organizaţii. În România, în cursul anului 1955, mai multe persoane de etnie maghiară şi română au pus bazele unei organizaţii clandestine de tip laburist-creştin, concretizată într-un partid politic, numit Partidul Muncitoresc Creştin.

”După cum rezultă din documentele Securităţii, scopul invocat al acestei mişcări politice anticomuniste a fost declanşarea unei lovituri de stat pentru răsturnarea prin mijloace violente a ordinii sociale existente şi reinstaurarea vechiului regim politic, această acţiune fiind preconizată a se înfăptui în cursul lunii august 1956. Organizaţia a avut un program ideologic concretizat într-un manifest de partid, care a fost conceput şi redactat în cea mai mare parte de către Szoboszlay Aladar, un preot catolic născut la Timişoara dar legat de zona Aradului unde a slujit în câteva parohii. Szoboszlay a fost liderul recunoscut al acestei formaţiunii politice, care, alături de alte persoane de încredere, a reuşit în condiţii de clandestinitate să adune mulţi aderenţi ce s-au organizat în grupuri subversive în mai multe zone din ţară. În cadrul filialelor teritoriale ale partidului au predominat membrii de etnie maghiară, ponderea românilor fiind de circa 15 %”, se arată în comunicatul IICCMER.

În programul Partidului Muncitoresc Creştin se acredita ideea creării unui stat confederal româno-maghiar şi chiar paneuropean, fiind propusă o structură de guvernământ bazată pe nişte principii de funcţionare ce urmau să conducă la rezolvarea definitivă a diferendelor istorice româno-maghiare. Între dezideratele propuse în acest program, se situa întroducerea sistemului pluripartidist în viaţa politică a ţării şi organizarea societăţii după nişte principii care nu nu aparţineau nici comunismului şi nici capitalismului.

”Promovarea acestor teorii au condus ulterior, după destructurarea organizaţiei şi arestarea multor membrii, la acuzaţii grave din partea Securităţii, susţinându-se că s-a militat pentru ştirbirea suveranităţii ţării şi subminarea regimul popular, atentându-se la cuceririle revoluţionare ale poporului român, fiind calomniată Uniunea Sovietică. Activităţile planificate ale membrilor partidului au urmărit o colaborare cu anumite grupări şi persoane din Ungaria, care au fost implicate în pregătirea şi declanşarea Revoluţiei maghiare împotriva dictaturii bolşevice şi a ocupaţiei sovietice, care a izbucnit în 23 octombrie 1956. După înăbuşirea revoltei populare din Ungaria în intervalul 4-10 noiembrie 1956, organizaţia şi-a sistat în mare parte activitatea. Între timp, Securitatea a început să adune informaţii despre această formaţiune politică clandestină precum şi despre persoanele implicate sau care au avut cunoştinţă despre aceasta. Arestările au început abia în toamna anului 1957, primul reţinut fiind chiar Szoboszlay Aladar, iar în lunile următoare au mai fost arestate şi încarcerate aproape 200 de persoane. După terminarea anchetei, Securitatea a trimis în judecată număr de 57 de persoane, acest lot de inculpaţi primind numele de lotul Szoboszlay, după organizatorul şi ideologul partidului”, mai arată istoricii Institutului.

Procesul a început în ziua de 17 aprilie 1958 la Timişoara în faţa Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj. Instanţa a hotărât prin sentinţa penală nr. 719 din 30 mai 1958, pronunţată în dosarul de judecată nr. 357/1958, condamnarea a 10 persoane la pedeapsa capitală, ceilalţi 47 de membri ai lotului fiind condamnaţi la pedepse grave cu închisoarea, dispunându-se şi confiscarea averii pentru toţi inculpaţii.

Cât priveşte pe cei condamnaţi la moarte, acuzaţia principală adusă acestora a fost de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R. Identitatea acestor persoane este următoarea:
1. Szoboszlay Aladar – născut la 18 ianuarie 1925 în Timişoara, fiul lui Aladar şi Iosefina; preot catolic, necăsătorit, fără copii.
2. Huszar Iosif – născut la 9 martie 1913 în Viena (Austria), fiul lui Ladislau şi Maria; fost moşier, ultima ocupaţie geamgiu, divorţat, fără copii.
3. Konya Ştefan – născut la 4 ianuarie 1915 în mun. Gheorgheni, jud. Harghita, fiul lui Emeric şi Ana; avocat, căsătorit, fără copii.
4. Lukacs Ştefan – născut la 20 februarie 1920 în oraşul Pecica, jud. Arad, fiul lui Ştefan şi Vilma; fost contabil, ultima ocupaţie comerciant-gestionar, căsătorit cu trei copii.
5. Tamas Imre – născut la 7 septembrie 1907 în satul Iscroni, oraş Aninoasa, jud. Hunedoara, fiul lui Ioan şi Iuliana; învăţător, divorţat, trei copii.
6. Tamas Dezideriu – născut la 16 mai 1901 în Bărbătenii de Jos, oraş Lupeni, fiul lui Ioan şi Susana; funcţionar, căsătorit cu doi copii.
7. Orban Ştefan – născut la 20 august 1900 în com. Păuleni-Ciuc, jud. Harghita, fiul lui Petru şi Terezia; funcţionar, căsătorit, doi copii.
8. Orban Carol – născut la 6 iulie 1888 în com. Mădăraş, jud. Harghita, fiul lui Gheorghe şi Şarolta; fost moşier, ultima ocupaţie contabil, necăsătorit, trei copii.
9. Abraham Arpad – născut la 16 februarie 1914 în com. Bixad, jud. Covasna, fiul lui Ioan şi Carolina; preot catolic, necăsătorit.
10. Fîntînaru Alexandru – născut la 25 martie 1895 în com. Semlac, jud. Arad, fiul lui Nicolae şi Elisabeta; avocat pensionar, divorţat, un copil.

Toate persoanele condamnate au depus în 6 iunie 1958 recurs împotriva sentinţei, acesta fiind admis de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Militar. Prin decizia nr. 206 din 24 iulie 1958, instanţa supremă a schimbat două încadrări juridice pentru unii condamnaţi dar a păstrat sentinţa cu pedepsele hotărâte de prima instanţă, care astfel a rămas definitivă.

Potrivit adresei Tribunalului Suprem, Colegiul Militar, nr. 206 din 26 iulie 1958, toţi condamnaţii la moarte au adresat cereri individuale de graţiere către Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R.P.R., care au fost respinse în şedinţa din 22 august 1958. Astfel, după epuizarea acestei încercări de comutare a pedepselor, toţi cei 10 condamnaţi la moarte au fost executaţi în ziua de 1 septembrie 1958, mai spun reprezentanții IICCMER.

După căderea oficială a regimului comunist, rudele şi urmaşii celor executaţi au început să facă demersuri pe la diferite instituţii ale statului pentru a putea afla locul unde au fost îngropaţi morţii, scopul fiind recuperarea osemintelor şi reînhumarea lor creştinească. Acest lucru nu s-a putut însă realiza deoarece nu existau informaţii sigure despre locul înhumării. În anul 2010 s-a reuşit totuşi să se facă pe cale juridică o oarecare dreptate morală pentru cele 10 persoane ucise în 1958 din motive politice.
”în ceea ce priveşte locul unde au fost îngropaţi morţii, au existat mai multe păreri după care înhumarea s-ar fi făcut la Jilava, în Arad, în pădurea Macea sau undeva în Timişoara. Varianta cea mai plauzibilă a fost că trupurile victimelor au fost înhumate într-o groapă comună, săpată undeva în cimitirul Pomenirea din Arad. Această ipoteză este susţinută şi de o mărturie făcută prin anii 60 ai secolului trecut de un fost ofiţer la Miliţia oraşului Arad, care a indicat cu aproximaţie unei cunoştinţe locul mormântului”, se mai arată în comunicat.

În anul 2013, cel care a primit informaţia de la ofiţerul de miliţie, a transmis-o istoricului Karoly Vekov, unul dintre puţinii cercetători care au studiat şi cunosc foarte bine problematica cazului. În cursul anului trecut, acesta a sesizat IICCMER despre locul unde s-ar afla mormântul comun, prezentând toate informaţiile care susţin acest lucru. Tot în 2017, cu sprijinul unei firme din Ungaria specializată în prospecţiuni geofizice, s-a efectuat o verificare a terenului cu tehnică de detecţie non-invazivă a solului, fiind vizată o parcelă a cimitirului neocupată încă de morminte contemporane şi unde se presupune că s-ar afla mormântul comun. Rezultatele investigaţiei au depistat anomalii în structura geologică a solulului în trei locuri, acestea urmând a fi verificate prin săpătură arheologică.

Dacă din punct de vedere juridic persoanele executate au fost declarate nevinovate în urma rejudecării cazului, viaţa lor însă nu a mai putut fi restituită. Singurul şi cel mai important lucru care se mai poate face ca reparaţie morală pentru memoria acestor victime, este descoperirea gropii comune şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale acestora, spun  istoricii Institutului.

Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER şi instituţiile muzeale colaboratoare (Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud), alcătuit din Gheorghe Petrov, Marius Oprea, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horaţiu Groza, Peter Hugel, Victor Sava şi Florin Mărginean. Investigaţiile se vor desfăşura în prezenţa unui procuror militar de la Parchetul Militar Timişoara, instituţie care a fost sesizată de IICCMER în privinţa acestui caz şi a locului unde se presupune că victimele au fost înhumate.

Carmen COSMAN – PREDA

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here