Cinematograful Victoria ar putea fi rebotezat

0
127

Cinematograful Victoria din Petroșani ar putea să își schimbe, din nou, denumirea. Edilii iau în calcul să îi dea numele regretatului actor Șerban Ionescu, existând o propunere în acest sens.

A funcționat mult timp sub denumirea de ”7 noiembrie”, pentru ca mai apoi, după redeschidere, să fie botezat ”Victoria”. Acum, cinematograful din Petroșani ar putea primi numele lui Șerban Ionescu, marele actor român care își leagă numele de municipiul Petroșani și de teatrul de aici.

”Este o propunere în acest sens și avem în vedere posiblitatea schimbării denumirii Cinematografului Victoria. Analizăm această posibilitate”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Șerban Ionescu a fost declarat post – mortem Cetățean de Onoare al municipiului Petroșani, proiectul fiind aprobat în plenul Consiliului Local Petroșani.

Născut la Corabia, în 23 septembrie 1950, Șerban Ionescu s-a stins din viață în 21 noiembrie 2012, după o cumplită suferință. Numele său se leagă pentru totodeauna de Petroșani, de scena dramatică de aici, mai ales că, după absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, în 1982, a fost repartizat la Teatrul de Stat ”Valea Jiului”, cum se numea pe atunci instituția de la Petroșani.

Celebrul actor a jucat la Petroșani rolurile principale în piesele ”Locțiitorul”, de Horia Lovinescu, ”Pluta meduzei”, de Marin Sorescu și ”În căutarea sensului pierdut”, de Ion Băieșu. În timpul stagiaturii din Valea Jiului, Șerban Ionescu a fost distribuit de regizorul Mircea Mureșan în rolul Ion al Glanetașului din filmul în două serii ”Blestemul pământului. Blestemul Iubirii”, acesta rămânând emblematic pentru întreaga sa cariera.

Interpretarea sa a fost magistrală, lumea identificându-l pentru totdeauna cu personajul emblematic al literaturii noastre.

Ulterior, cariera cinematografică a lui Șerban Ionescu a  continuat, cu mare succes, într-o lungă serie de filme și seriale TV, dar a jucat și pe cele mai mari scene ale țării, respectiv Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon și, din 2002 până la sfârșitul vieții sale, la Teatrul național București.

Pentru prestigioasa sa carieră artistică și talentul deosebit, unanim recunoscut, în anul 2002 a fost distins de Președintele României cu ”Ordinul Național Serviciul Credincios” în rang de Cavaler.

Carmen COSMAN – PREDA

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here