Diplomă de onoare pentru un ”senior” de la Apa Serv

0
110

Momentul ieșirii la pensie al unuia dintre angajații cu ”state vechi de plată”, cum se spune, de la Apa Serv Valea Jiului SA a fost tratat și punctat așa cum se cuvine, în semn de respect și omagiu pentru întreaga activitate.

Este vorba despre o doamnă, Daniela Urziceanu, angajată la Centrul de Încasări din Aninoasa al SC Apa Serv Valea Jiului SA. Conducerea operatorului de apă și apă uzată din Valea Jiului i-a mulțumit pentru întreaga activitate și i-a conferit o diplomă de onoare.

”Ne despărțim cu greu de oameni de valoarea celei pe care a demonstrat-o, de-a lungul vremii, și doamna Daniela Urziceanu. Trebuie să remarc faptul că, în ce 16 ani în care ne-a fost colegă de nădejde la Centrul de Încasări de la Aninoasa, doamna Daniela Urziceanu a fost pentru noi toți un exemplu de seriozitate, integritate și altruism. Acum, odată cu momentul ieșirii sale la pensie, i-am mulțumit cu toții pentru activitate și colegialitate și i-am conferit o diplomă de onoare, ca să ne țină minte și de acum înainte, să nu uite niciodată și să fie mândră că a făcut parte din echipa Apa Serv Valea Jiului. Îi doresc, în numele meu și al întregii echipe de la Apa Serv, viață lungă, sănătate, fericire și La mulți an”, a declarat Costel Avra, directorul SC Apa Serv Valea Jiului SA.

Daniela Urziceanu are o activitate totală în câmpul muncii de 31 de ani, din care mai mult de jumătate a activat doar în cadrul operatoruluide apă și canalizare din Valea Jiului.

Carmen COSMAN – PREDA

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here