Gropile din drumul spre Parâng ţin turiştii la distanţă. Fonduri importante pierdute pe dezinteresul Consiliului Judeţean!

Drumul spre staţiunea Parâng este asfaltat doar cu promisiuni. Licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Hunedoara a fost contestată, s-a ajuns chiar şi la o acţiune în instanţă, iar administraţia publică judeţeană a pierdut procesul. De pierdut are însă turismul din Petroşani, declarat împreună cu Parângul staţiune de inters naţional. Turiştii fac de multe ori cale întoarsă din cauza drumului aproape impracticabil, au reclamat cabanierii, care îşi văd afacerile afectate serios din acest motiv.

De ani de zile se vorbeşte despre reabilitarea drumului spre Parâng, de la Cabana Rusu în sus, dar până acum doar promisiunile au „umplut” gropile şi au „asfaltat” calea de acces. Zona Petroşani – Parâng este declarată staţiune de interes naţional, însă titulatura nu poate ţine loc de infrastructură modernă. În Parâng se ajunge acum doar cu telescaunul. Sunt mulţi care susţin că accesul auto pe drumul judeţean existent ar duce la o creştere a numărului de vizitatori. Cabanierii chiar au reclamat faptul că aproximativ jumătate din cei care vor să vină în Parâng fac cale întoarsă când văd în ce condiţii se prezintă drumul.

Există un proiect, dar acesta este blocat de ani de zile la faza de contestaţii: la CNSC şi în instanţă, unde CJ Hunedoara, cel care administrează drumul, a pierdut. La faza de apel, contestatarii licitaţiei organizate de CJ Hunedoara au avut câştig de cauză.

Până la urmă, însă, cel mai mult de pierdut are municipiul Petroşani, în ansamblul său, mai ales că turismul este considerat drept o alternativă, fie şi parţială, la mineritul aflat în restructurare.

„Foarte mult ne încurcă (n.r. faptul că drumul nu e reabilitat). Din punctul meu de vedere este o ruşine să nu poţi să menţi un drum din acesta judeţean. Măcar să îl repari până se termină chestiunea în instanţă cu licitaţia. Pe cei responsabili pur şi simplu nu îi interesează”, este părerea primarului municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Grav este că proiectul ar fi trebuit deja finalizat, dar actuala conducere a CJ Hunedoara a şi schimbat puţin regulile în timpul jocului. A renunţat la finanţarea din bugetul propriu pentru o finanţare guvernamentală. Şi de atunci o tot lălăie!

„Ştiu care sunt nemulţumirile cabanierilor şi cât de important consideră dumnealor şi noi că ar fi finalizarea acestui drum. Să fie cel puţin asfaltat. Când am semnat contractul de asociere era vorba despre o investiţie proprie, din fondurile CJ Hunedoara, cu finalizare în 2 ani. Cei doi ani au expirat anul trecut, dar între timp CJ Hunedoara a luat decizia de a transforma această investiţie dintr-una proprie, într-una pe fonduri guvernamentale. Licitaţia stagnează din 2016 şi durerile de cap ale cabanierilor sunt tot mai mari”, a declarat Adrian David, consilierul primarului Petroşaniului şi fost preşedinte al CJ Hunedopara. Pe vremea lui s-a semnat asocierea pentru drumul spre Parâng.

Au trecut de atunci câţiva ani, iar drumul este la fel. Ba, mai mult, a fost spălat de ape în urma ploilor torenţiale din ultima perioadă, fiind şi mai afectat, dar responsabilii din CJ Hunedoara nu s-au mai obosit să îl reabiliteze.

Deva este departe de Parâng şi cel mai probabil această staţiune nu intră în sfera de interes a mai marilor judeţului drept destinaţie de vacanţă.

Pentru modernizarea celor aproximativ 4 kilometri de drum judeţean, suma estimată este de 16,5 milioane de lei, fără TVA. Astfel, pentru amenajări pentru protecţia mediului au fost alocate 149.000,00 lei, pentru  construcţii şi instalaţii alte 16.209.996,15 lei, în timp ce pentru organizare de şantier suma preconizată este de 237.530,00 lei.

Carmen COSMAN – PREDA