Alin Simota, 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare! Închisoare şi pentru alţi lideri ai grupării infracţionale

Alin Simota a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la 6 ani şi 8 luni de închisoare în dosarul în care a fost acuzat că a coordonat un grup infracţional specializat în acte comise cu violenţă. Şi alţi lideri ai grupării au fost condamnaţi la închisoare cu executare de magistraţii hunedoreni prin sentinţa pronunţată miercuri.

Pedeapsa primită de fostul patron al echipei Jiul Petroşani şi fost lider al PNL Petroşani, Alin Simota, este rezultanta condamnărilor pentru infracţiunile de constituire grup infracţional, lipsire de libertate, instigare la infracţiunea de lipsire de libertate, şantaj, şantaj în formă continuată, nedepunerea muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului. A scăpat, însă, de infracţiunea de lovire.

Fosta gardă de corp a lui Alin Simota, Constantin Litera, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 10 luni închisoare, dar şi acesta a scăpat de o condamnare pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe, ori instigare la loviri şi alte violenţe.

Cătălin Penciuc a primit o pedeapsă de 7 ani de închisoare, rezultantă a condamnărilor pentru fiecare acuzaţie în parte şi, ]n acelaşi timp, i-a încetat procesul penal pentru complicitate la lovire sau alte violențe în cazul a patru părți vătămate.

Au mai fost pronunţate pedepse cuprinse între doi ani şi un an de închisoare pentru ceilalţi membri ai grupării infracţionale, dar în cazul acestora s-a dispus suspendarea executării pedepsei.

Fosta soţie a lui Alin Simota şi, ulterior, a lui Constantin Litera, Mirela Pintican, a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare.

Instanța a menținut sechestrul asigurător pe bunurile aparținând lui Alin Simota, Constantin Litera şi Mirela Pintican. De asemenea, a dispus obligarea la plata unor daune morale către părţile vătămate care s-au constituit părţi civile.

Dosarul a fost instrumentat de DIICOT şi a ajuns pe rolul instanţelor de judecată încă din 2013. Prin rechizitoriul procurorilor DIICOT, inculpaţii au fost acuzaţi de iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, şantaj în formă continuată, lipsire de libertate, instigare la vătămare corporală gravă, instigare la lipsire de libertate, fapte pentru care au fost trimişi în judecată.

Procurorii spun că, între anii 2006-2012, cei 14 inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat, specializat în comiterea unor infracţiuni de şantaj şi fapte de violenţă. Prejudiciul provocat prin activitatea infracţională a fost calculat de anchetatori la peste 800.000 de euro.

Carmen COSMAN-PREDA