Începe procesul şefilor din Primăria Petroşani, trimişi în judecată de DNA. RECHIZITORIUL, ÎN PREMIERĂ!

2
782

Tribunalul Hunedoara a stabilit primul termen de judecată în procesul în care DNA i-a trimis în instanţă pe Directorul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat Petroşani, Daniel Adinel Vişan, secretarul Primăriei Petroşani, Adrian Negoe, dar şi Lucian Dragomir, fost director tehnic al administraţiei publice. Cei trei sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Astfel, în data de 7 septembrie, pe cameră preliminară, la Tribunalul Hunedoara vor fi analizate documentele de trimitere în judecată, legalitatea acestora, precum şi alte cereri care pot fi formulate de părţi înainte de demararea propriu – zisă a cercetării judecătoreşti. Vişan, Negoe şi Dragomir sunt acuzaţi că ar fi depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false pentru a obţine diverse sume de bani din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, pentru o suprafață de 693,90 ha. Adrian Negoe, la data faptelor și în prezent secretar al Primăriei municipiului Petroșani, și a lui Daniel Vişan, directorul DADPP, la data faptelor șef birou cadastru în cadrul Primăriei municipiului Petroșani, județul Hunedoara, sunt acuzaţi de săvârșirea următoarelor infracțiuni:  tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,  participație improprie în formă continuată la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente inexacte dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
În judecată a fost trimis şi fostul director tehnic Lucian Octavian Dragomir, la data faptelor șef birou cadastru în cadrul Primăriei municipiului Petroșani, pentru tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,  complicitate la tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

”În cursul anului 2009, inculpații Negoe Adrian, Vișan Daniel Adinel și Dragomir Lucian Octavian, în calitățile menționate mai sus, au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false în scopul obținerii pe nedrept de sume de bani din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, în cadrul schemelor unice de plată pentru o suprafață de 693,90 ha. Această finanțare nu a fost obținută deoarece A.P.I.A.- Centrul Județean Hunedoara a respins cererea Primăriei Petroșani din cauza supradeclarării (cererea se suprapunea peste cea formulată de o asociație composesorală, îndreptățită să beneficieze de fondurile nerambursabile pentru suprafața de cca. 200 ha).  În perioada 2013-2015, inculpații Neagoe Adrian și Vișan Daniel Adinel au închiriat unei persoane fizice aceeași suprafață de cca. 200 ha, în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus, cunoșteau faptul că Primăria Petroșani nu avea asupra terenului respectiv decât un drept de nudă proprietate, asociația composesorală fiind cea îndreptățită să beneficieze de fondurile nerambursabile. Ulterior, persoana respectivă, acționând fără vinovăție, a depus documentele la A.P.I.A. și a obținut pe nedrept fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană în cuantum de 954.155 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 954.155 lei.  De asemenea, asociația composesorală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.683.962 lei reprezentând beneficiul nerealizat, ca urmare a excluderii de la plată de A.P.I.A. – Centrul Județean Hunedoara, ca urmare a situației de supradeclarare, a mai precizat DNA.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Negoe Adrian și Vișan Daniel Adinel.  Dosarul a fost trimis spre judecată Tribunalului Hunedoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Vă prezentăm în continuare, în premieră, integral rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie, cu precizarea că s-au anonimizat, de către DNA, unele date făcute publice, mai ales cele care fac referire la partea partea prejudiciată.

https://www.scribd.com/document/385731090/Rechizitoriu-Anonimizat-Negoe-Adrian-s-a

 

Comments

comments

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here