Costel Avram, punctaj maxim la interviul pentru postul de administrator public al judeţului

0
359

Costel Avram, directorul general al ApaServ Valea Jiului SA, a trecut fără emoţii peste interviul pentru postul de administrator public al judeţului Hunedoara.

Dacă la proba scrisă a obţinut 86 de puncte din 100 posibile, la interviul susţinut în această dimineaţă Costel Avram a luat punctaj maxim, respectiv 100 de puncte, fiind declarat, în mod firesc, admis. Proba interviului a constat din susținerea proiectului de management, cu o pondere de 50 % din nota finală a interviului, respectiv întrebări adresate candidatului, de asemenea cu o pondere de 50% din nota finală.

Postul de administrator public al judeţului a rămas vacant după ce fostul  administrator, Dan Stoian, a informat plenul Consiliului Judetean cã demisionează din funcţie începând cu data de 10 iulie 2018, contractul de management fiind denunţat cu acordul pãrţilor. Dan Stoian a ocupat funcţia de administrator al judeţului Hunedoara din noiembrie 2011.

“Am prezentat programul de management şi probleme de funcţionare ale Consiliului Judeţean. Luni voi discuta cu preşedintele Consiliului Judeţean forma contractului de management, iar eu vreau să merg să fac treabă, să am rezultate. Am luat strategia de dezvoltare a judeţului Hunedoara, aprobată şi asumată de către Consiliul Judeţean Hunedoara, planul meu de management fiind pe perioada 2018 – 2020. Vreau să transpun, să pun în practică, ceea ce este asumat şi aprobat de către CJ Hunedoara. Un plan realist, care trebuie să fie aplicat odată ce el este aprobat şi asumat de CJ Hunedoara. Judeţul Hunedoara are o strategie foarte bună, dar, din păcate, sunt lucruri care nu sunt puse în practică nici acum, după câţiva ani”, a declarat Costel Avram.

Luni, acesta va discuta cu preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, pe marginea contarctului de management, iar activitatea propriu – zisă în noua funcţie ar urma să înceapă undeva în jurul datei de 20 august.

Carmen COSMAN – PREDA

 

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here