Echipamente de susţinere subterană, scoase la vânzare pe Bursă

Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului vinde, prin Bursa Română de Mărfuri, mai multe echipamente de susţinere subterană.

Echipamentele miniere scoase acum la licitaţie au fost recuperate din subteranele minelor Paroșeni și Uricani, care şi-au încetat activitatea extractivă. Astfel, sunt scoase la vânzare stâlpi SVJ, grinzi GSA,i transportoare cu raclete TR3, dar şi piese de schimb pentru transportoare cu raclete TR3, TR4 și TR5.

Materialele ar putea fi bune celor de la Complexul Energetic Hunedoara, unde oricum minerii se plâng adesea de lipsa materialelor necesare desfăşurării activităţii, dar legea nu permite un schimb între cele două societăţi. Chiar dacă vorbim despre unităţi miniere din Valea Jiului care altă dată funcţionau sub aceeaşi umbrelă, la această oră sunt entităţi economice diferite. În acest fel, SNIMVJ este obligată să scoată la licitaţie publică echipamentele care pot fi valorificate şi care pot aduce bani la bugetul societăţii.

Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A şi-a început activitatea la data de 26.11.2012, dată la care a preluat de la Compania Naţională a Huilei S.A. personalul necesar desfăşurării activităţii proprii la cele 3 mine considerate necompetitive, respectiv Petrila, Paroşeni şi Uricani.

Carmen COSMAN – PREDA