Privatizare eșuată. UMIROM – faliment încheiat!

0
876
Istoria falimentului uzinei de utilaj minier UMIROM SA s-a scris sub ochii noștri. După 13 ani de procese și termene, judecătorii au pus punct dosarului de faliment. De fosta uzină s-a ales praful. Utilajele, halele au ajuns la fier vechi ori au căzut sub lama buldozerelor.

Umirom Petroșani a fost în trecut unul dintre cei mai importanți producători de utilaj minier pe care i-a avut România. O societate care a ajuns să aibă o istorie cu accente grave, mai ales după privatizarea din 2000, când societatea a ajuns în proprietatea fostului prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu. Firma a intrat în procedură de insolvență din 2005, iar judecătorii de la Tribunalul Hunedoara au scris recent ultimul capitol al uzinei: Închiderea procedurii de faliment.  La masa credală în toți acești ani s-au înscris nu mai puțin de 26 de creditori, iar în fruntea listei sunt autoritățile statului, respectiv Finanțele Publice, Autoritatea Națională a Vămilor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Administrația Națională Apele Române, dar pe listă sunt și Primăria Petroșani, Primăria Aninoasa, INSEMEX sau foști parteneri de afaceri ai uzinei din Petroșani.
Din Umirom a mai rămas, între timp, doar amintirea. Mai ales a celor care au lucrat aici, care și-au pus sufletul la bancurile de lucru. Uzina a fost  rasă complet de pe fața pământului.
Declin total după privatizarea în rate!
La finele anului 1999, arată cifrele oficiale, SC UMIROM SA avea datorii de 67,952 miliarde de lei, la un capital social de 45 miliarde de lei. FPS a decis să o vândă, iar fabrica a fost cumpărată în anul 2000 de fostul prefect PSD al judeţului, Aurelian Serafinceanu, pentru 7, 9 miliarde lei vechi. Plătiţi în tranşe! Serafinceanu promitea la momentul achiziţonării ei redresarea societăţii, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată, în ciuda contractelor de sute de miliarde încheiate cu Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani mai ales pe vremea în care Serafinceanu era prefect de Hunedoara.
După declinul total, activitatea a fost trecută, prin “sistem suveică” şi la scară mai mică, pe alte firme, controlate în realitate de aceleaşi persoane.
De ce s-a ajuns la dispariția acestei uzine, odată extrem de importante în peisajul industrial? Nu puțin sunt cei care spun că, în realitate, nu s-a dorit niciodată redresarea ei. Așa s-ar explica și înființarea altor firme, ”curate”, pe care s-au derulat afacerile deținute odinioară de UMIROM Petroșani – deloc de neglijat. În tot acest timp, uzina era tăiată și vândută la fier vechi. Din fier vechi s-ar fi obținut sume generoase, care ar compensa cu vârf și îndesat dispariția fostei societăți de producere a utilajului minir.
Am încercat să aflăm punctul de vedere al lui Auerlian  Serafinceanu. L-am întrebat , privind în urmă, ce nu a mers. De ce nu s-a reușit redresarea UMIROM? Nu a răspuns. Sincer, nici nu așteptam să o facă… Era doar o curiozitate!
Carmen COSMAN – PREDA

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here