Panică/ Un porc mort în coteț a stârnit îngrijorare în Aninoasa

0
4895
Foto: Adevarul

Panică în Aninoasa, după ce o familie și-a găsit porcul de circa 200 de kilograme mort în coteț în această dimineață. Oamenii au anunțat imediat autoritățile, iar medicii veterinari au venit să ridice animalul. Iar de aici până la ”legendele urbane” mai fost un singur pas.

Ghinionul face ca animalul mort să fi fost într-o gospodărie de la drumul principal, în zona Iscroni, astfel că acțiunea autorităților sanitar – veterinare a avut vizibilitate totală în acțiunea desfășurată conform procedurii. Panica s-a instalat în momentul în care în gospodăria omului au venit reprezentanții DSVSA Deva, îmbrăcați în celebrele salopete albe, cu mașina de intervenție rapidă, însoțiți de autorități. Localnicii care s-au adunat să asiste la ”scenă” au fost convinși că porcul a murit din cauza pestei care până acum dus la uciderea în România a mii de animale.

Chiar proprietarii animalului decedat sunt cei care au anunțat autoritățile locale din Aninoasa, când au găsit porcul fără suflare. Reprezentanții primăriei au anunțat medicul de zonă, care a alertat, conform procedurii, Deva. Aceștia au venit, au ridicat animalul și l-au dus la analize. Analizele primare nu au confirmat prezența pestei porcine, a precizat dr. Octavian Popescu – șeful Circumscripției Sanitar – Veterinare Valea Jiului, iar acesta spune că probabil mâine sau luni se va afla cauza exactă a morții.

Pe de altă parte, sursa citată anterior le recomandă oamenilor să își taie animalele pentru a scăpa de orice umbră de îndoială, mai ales că până la Crăciun nu mai este chiar mult.

”Le recomand oamenilor să înceapă să își taie porcii, ca să nu aibă nicio suspiciune. Sfatul meu acesta, ca să se termine tot acest lanț de suspiciuni, mai ales că nu mai sunt nici temperaturi ridicate afară”, spune dr. Octavian Popescu.

Carmen COSMAN – PREDA

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here