Solicitare în Parlamentul European pentru prelungirea activității la Minele Lupeni și Lonea

Un europarlamentar român solicită oficial în plenul Parlamentului European prelungirea activității extractive la minele Lupeni și Lonea, unde această activitate ar urma să se încheie la finele anului.

Este vorba despre europarlamentarul PSD Ciprian Claudiu Tănăsescu, căruia liderii Sindicatului Muntele i-au expus pe larg situația celor două capacități extractive.

Am avut o întâlnire cu europarlamentarul PSD Ciprian Claudiu Tănăsescu la sediul Confederației Meridian și acesta va cere astăzi în Parlamentul Europei prelungirea activității cu producție la minele Lupeni și Lonea”, a declarat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului ”Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH.

Parlamentul European s-a reunit în sesiune plenară din 28 până în 29 noiembrie, la Bruxelles, potrivit procedurii.

Specialiștii au atras deja atenția că închiderea imediată a minelor Lupeni și Lonea, respectiv fără epuizarea zăcământului aflat în exploatare, ar transforma cele două exploatări miniere în adevărate bombe cu ceas. Există un studiu în acest sens realizat de specialiștii INSEMEX la solicitarea Complexului Energetic Hunedoara, document care a ajuns și la Comisia Europeană, ca urmare a solicitării statului român de prelungire a activității celor două capacități miniere. Sunt motive de natură tehnică și geo-miniere deopotrivă care ar vorbi despre necesitatea prelungirii activității la cele două mine aflate pe program de închidere. Mine care, conform specialiștilor, se încadrează în categoria a II-a de risc în funcție de degajările de metan, respectiv categoria I-a din punct de vedere al degajărilor de CO2.
Pe de altă parte, studiul arată că huila din straturile exploatabile este inflamabilă, cu tendință de autoaprindere, ceea ce impune extragerea rezervei de cărbune, iar în condițiile unei inundări rapide a galeriilor, fără respectarea tehnologiei de închidere etapizată, în retragere, gazul metan poate migra facil și rapid în cantități mari spre suprafață, de asemenea cu pericol de autoaprindere.
Astfel, se subliniază că sucursalele miniere ca operatori minieri, titulari ai licențelor de concesiune pentru exploatare, trebuie să extragă toate rezervele deschise și pregătite, în scopul prevenirii efectelor distructive care pot să apară în urma unor posibile explozii datorate acumulărilor necontrolate de gaze, dar și al eliminării riscurilor de autoaprindere a cărbunelui.
Ca să nu se transforme în bombe cu ceas, cele două mine ar trebui închise etapizat și, mai ales, prin epuizarea rezervelor deschise
Specialiștii au precizat
că ar fi apărut elemente suplimentare față de programul de închidere stabilit anterior, elemente care conduc la necesitatea exploatărilor deschise și după anul 2018, până la finalizarea acestora.

Carmen COSMAN – PREDA