Foc spectaculos de artificii, la Lupeni

470

 

Noaptea dintre ani va fi întâmpinată la Lupeni cu un spectaculos foc de artificii, o achiziție a administrației publice locale.

Edilii își doresc ca și cei care rămân acasă de sărbători să intre în Noul An într-o atmosferă de sărbătoare. Și cum Revelionul fără foc de artificii parcă nu are atâta spectaculozitate, dincolo de tradiții, municipalitatea din Lupeni a alocat 8.000 de lei în acest sens.

“La marile festivități, sărbători naționale, episodul culminant îl reprezintă cu siguranță jocul de artificii de final. Spectacolul începe cu o mulțime de bombe și rachete de forme și culori diferite, dâre luminoase apar pe cer, înfloresc crizanteme și sălcii pletoase. Cascada de foc însoțită de pocnituri și culoare de la finalul jocului uimește cu desăvârșire privitorii”, arată ofertantul care a răspuns achiziției inițiată de autoritățile locale de la Lupeni.

Carmen COSMAN – PREDA