Hunedorean amendat după ce a cules 4 kilograme de trufe fără autorizție

550

Aproape 4 kilograme de trufe au fost confiscate de la un hunedorean, care le-ar fi cules fără autorizație, spun polițiștii.

Polițiștii de ordine publică din Gorj au descoperit, în timpul unei acțiuni, 4 kilograme de trufe albe și negre, culese fără acordul proprietarilor terenurilor și fără a avea autorizație de recoltare. Cel care le-ar fi recoltat ilegal a fost identificat și sancționat contravențional, întreaga cantitate de ciuperci fiind confiscată.

Acțiunea oamenilor legii a avut loc în baza planului „SCUTUL PĂDURII”, ce are ca scop prevenirea și combaterea delictelor silvice, desfășurânduse n localitatea Peștișani, județul Gorj.

A fost identificat un bărbat, de 23 de ani, din Hunedoara, care ar fi recoltat 3, 822 de kilograme de trufe albe și 322 de grame de trufe negre, din păduri, fără acordul proprietarilor terenurilor și fără a avea autorizație de recoltare”, spun polițiștii.

Pentru fapta sa, hunedoreanul a fost sancționat contravențional cu 2.000 de lei, potrivit Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar cantitatea de trufe găsită a fost confiscată. În activitate au fost angrenaţi jandarmi şi lucrători ai Direcției Silvice Gorj.

Trufele sunt niște ciuperci considerate alimente de lux și, datorită dificultății în găsirea lor sunt numite și „diamantele pământului”, fiind foarte scumpe.

Carmen COSMAN – PREDA