Ministerul Transporturilor caută bani pentru consolidarea drumului spre Herculane

Foto: Arhiva

Sunt șanse infime de reabilitare totală a drumului național 66A, care face legătura între Valea Jiului și Herculane. Ministerul Transporturilor caută bani, în bugetul pe anul viitor, pentru consolidarea căii de acces, dar și pentru un nou studiu de fezabilitate.

La această oră, drumul este închis, fiind afectat de o puternică alunecare de teren, a căderilor de copaci, cedărilor de terasament și alunecărilor de versanți, care nu a fost rezolvată. Pentru anul viitor, Ministerul Transporturilor caută fondurile necesare pentru consolidarea unei porțiuni din acest drum. Și tot în bugetul din 2019 ar trebui cuprinse sumele necesare realizării unui nou studiu de fezabilitate.

În anul 2019 vor fi propuse spre finanțare, cu fonduri de la bugetul de stat, următoarele obiective de investiții: – reactualizarea SF pentru modernizare DN66A, sectorul cuprins între km 47+600 – km 66+204, Câmpu lui Neag – Cerna; continuare execuție lucrări pentru consolidare DN66A, km 16+624 – km 23+800 Lupei – Uricani”, arată Ministerul Transporturilor.

DN66A, Câmpu lui Neag – Herculane se construiește de mai bine de 16 ani, dar nu se mai finalizează. Iar șansele reale de a fi vreodată modernizat cap – coadă sunt infime. Mai mult, oficialii de la Transporturi au anunțat că acesta va fi declasat oficial la rangul de drum comunal.

S-au făcut analize, susțin oficialii Ministerul Transporturilor, de viabilitate pentru drumurile pietruite și de pământ aflate în proprietatea publică a statului și administrarea MT prin CNAIR, care nu îndeplinesc condițiile de clasificare pentru cel puțin clasa a III-a. Printre ele și această cale de acces. Prin procedura de declasare a sectorului de drum, acesta va reveni în proprietatea publică a UAT-ului de care a aparținut.

Amenajarea DN66A reprezintă unul dintre cele mai controversate proiecte de infrastructură din România, pentru care activiştii de mediu s-au luptat chiar şi în instanţă ca să nu fie implementat. Pe de altă parte, finanţarea a fost asigurată cu mare greutate, așa că s-a lucrat pe porțiuni, iar investiția nu a fost niciodată finalizată.
Construcţia Drumului Naţional 66 A a fost anunţată din 1997, ca o alternativă pentru revigorarea zonei afectată de disponibilizările masive din sectorul minier. Lucrările au demarat în anul 2002, asta după ce în 1999 drumul forestier care traversa rezervaţiile naţionale Retezat şi Valea Cernei a fost ridicat la rangul de drum naţional. Conform datelor oficiale, până acum au fost construiţi circa 20 kilometri din şosea, de la ieşirea din localitatea Uricani până în zona Câmpuşel, în Parcul Naţional Retezat. Până în 2010, trebuiau să fie finalizaţi şi restul de 18 de kilometri ai DN66A, până la Izvoarele Cernei, unde calea de acces se intersectează cu un alt drum naţional, DN67D, legând astfel Valea Jiului de Băile Herculane, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Proiectul a fost mult întârziat și de faptul că mai multe organizaţii ecologiste au contestat investiţia, pe motiv că şoseaua va afecta ecosistemul din rezervaţiile naturale. Ulterior, proiectul a primit avizele de mediu, însă nu a mai primit finanţare.
La jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, primarii din Valea Jiului au decis să își unească eforturile și să înceapă o campanie de strângere de semnături pentru a impulsiona continuarea lucrărilor la DN 66A Câmpu lui Neag – Herculane. Tabelele cu semnături au fost duse la Guvern pentru a demonstra că localnicii vor și cer continuarea acestui drum, despre care se spune că ar duce la deschiderea Văii Jiului. Chiar și așa, lucrurile nu s-au mai mișcat.

Carmen COSMAN – PREDA