Cinematograful e pe zero. Bazinul didactic încă generează pierderi

0
378

Inaugurat în primăvara anului trecut, cinematograful din Petroșani își arată deja eficiența. Veniturile sunt aproximativ egale cu cheltuielile, astfel că se poate spune că este pe ”zero”. Nu același lucru se poate spune despre bazinul didactic de înot, inaugurat în noiembrie 2014, care încă generează pierderi, chiar dacă și acestea s-au redus considerabil.

“La cinematograf suntem pe zero, adică veniturile au fost aproximativ egale cu cheltuielile. La bazinul de înot a fost un an bun, în sensul în care pierderea care o aveam programată a ajuns la 8000 de lei/lună. În acest moment la bazin mergem cu un deficit de 8000 de lei/lună. Când am pornit aveam și un deficit de 20.000 de lei/lună. Asta înseamnă că sunt mult mai mulți oameni care merg la bazin”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Cinematograful Victoria din Petroșani a fost readus la viață în primăvara anului 2018. O investiție mult așteptată, mai ales că în ultimii 25 de ani construcția s-a tot degradat, iar cinematograful, construit în anii ’50, a ajuns o ruină. În 2015 Compania Națională de Investiții a aprobat propunerea municipalității din Petroșani și a prins cinematograful pe lista de investiții, acesta fiind nu doar reabilitat, ci și modernizat. Investiția depășește 3,7 milioane de lei. Capacitatea sălii de proiecție este de 250 de locuri și pot fi proiectate filme 2D și 3D.

Pe de altă parte, aproape 1,5 milioane de euro au fost investiţi în construcţia bazinului de înot din Petroşani, destinat în special elevilor de la şcolile şi liceele din municipiu, investiția fiind inaugurată în noiembrie 2014. Compania Naţională de Investiţii a finanţat proiectul, iar administraţia locală din Petroşani a asigurat fondurile pentru racordurile la apă, canal, gaz, electricitate, în valoare totală de 329.254 lei, şi a pus la dispoziţie şi terenul de 3000 de metri pătraţi pe care a fost realizat obiectivul.

Carmen COSMAN – PREDA

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here