Aproape 600.000 de lei pentru paza obiectivelor INSEMEX

Reprezentații INCD INSEMEX Petroșani alocă aproape 600.000 de lei pentru paza obiectivelor, iar ofertele pot fi depuse până în data de 25 ianuarie.

Este un contract care cuprinde servicii de pază, monitorizare, dispecerizare și intervenție rapidă la toate obiectivele din cadrul INCD INSEMEX Petroșani. Valoarea estimată este de 595.000 de lei.

Potrivit anunțului de licitație, pentru aceste servicii, operatorul economic trebuie să dețină licență eliberată de Inspectoratul General al Poliției Române, cât și toate autorizațiile și certificatele legale necesare în vederea prestării serviciilor de pază, monitorizare, dispecerizare și intervenție rapidă. De asemenea, va deține și alte documente care să ateste dreptul operatorului economic de a presta asemenea servicii către terți, respectiv polița de asigurare, după încheierea contractului; permisele de port armă pentru personalul care utilizează arme letale și neletale , etc. Perioada de derulare a contactului este de 12 luni, conform cerințelor Caietului de sarcini.

”Va fi selectată oferta financiară care îndeplinește toate cerințele solicitate și care are prețul total cel mai scăzut în lei fără TVA. Prețul se va evidenția în lei, sub formă de tarif/ora/agent, fără tva, pentru post neînarmat –lei/om/h; post înarmat cu armă neletala – lei/om/h; post înarmat cu armă letală – lei/om/h (L-D), cât și pentru șeful de obiectiv cu atribuțiuni de organizare, instruire, control și îndrumare dar și serviciile de monitorizare și intervenție rapidă”, se mai arată în documente.

Carmen COSMAN – PREDA