Cu ATV-ul șenilat prin nămeți pentru o bolnavă imobilizată la pat!

0
138

Salvamontiștii hunedoreni au plecat miercuri seara prin nămeți, cu un AVT șenilat, după o persoană imobilizată la pat, din satul Meria – Munții Poiana Ruscă. O acțiune plină de riscuri, mai ales că și ATV-ul a rămas la un moment dat blocat în zăpadă, iar salvatorii au plecat mai departe pe schiuri de tură

A fost nevoie de intervenția salvatorilor montani din cauză că drumul este înzăpezit și greu practicabil, iar ambulanța nu poate urca până acolo. Familia bolnavei a anunțat că femeia are nevoie de asistență medicala, iar în ajutorul acesteia au sărit salvamontiștii, care au acționat cu un ATV șenilat și o targă Akja. Numai că drumul s-a dovedit a fi dificil chiar și pentru salvatori, care au pornit pe schiuri de tură după femeie, după ce ATV-ul a rămas blocat în zăpadă.

ATV-ul a rămas blocat in zăpada … salvamontiștii au pornit pe schi de tură spre cătunul izolat însoțiți de doi localnici. Aceștia au început acțiunea de transport a bolnavei spre Meria, unde așteaptă o ambulanță a SAJ”, a comunicat cu câteva ore în urmă Salvamont Hunedoara.

Actiunea s-a încheiat dimineața, în jurul orei 08:00, cu predarea bolnavei la echipajul SAJ. La acțiune au participat 7 salvatori montani și 2 aparținători, au precizat salvamontiștii hunedoreni.

Carmen COSMAN – PREDA

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here