”Pericolul alb” de pe acoperișuri, îndepărtat de pompieri

Pompierii din Petroșani au îndepărtat, miercuri, ”pericolul alb” de pe o parte a acoperișurilor din zona centrală a municipiului, respectiv stratul consistent de zăpadă care risca să se prăbușească peste trecători.

 

A nins mult zilele trecute, iar după încălzirea vremii zăpada de pe acoperișuri a început să se prăbușească în cantități mari, îngreunată și de ploaia care a căzut aproape necontenit în ultimele ore. Riscul ca cineva să fie rănit era imens,  astfel că pentru îndepărtarea pericolului au intervenit pompierii din Petroșani. Zona a fost îngrădită și supravegheată, iar echipajele de intervenție au lucrat la înălțime, ajutați de autospecialele din dotare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.