Un medic hunedorean încearcă de ani de zile să obțină cetățenia română. Ce i-a răspuns Tudorel Toader!

0
580

De ani de zile o doctoriță din Hunedoara și soțul ei încearcă să obțină cetățenia română. Fără succes. Ambii au făcut aici facultatea și profesează la noi în județ, dar asta nu a contat. Problema a fost ridicată în Parlament de un deputat hunedorean, dar ministrul Justiției, Tudorel Toader le spune, printre altele, că nu au știut Constituția României.

Într-o interpelare adresată Ministrului Justiției, Tudorel Toader, deputatul Ilie Toma, a ridicat problema familiei Jovanovic Marica și Dragomir, care au solicitat acordarea cetățeniei române. ”Conform spuselor doamnei Jovanovic Marica, au depus actele necesare obținerii cetățeniei, iar răspunsul primit de la autoritățile competente a fost acela că nu s-au încadrat în societatea românească și că autoritățile competente în rezolvarea cererii nu sunt obligate să ofere alte răspunsuri”, arată Ilie Toma.

Potrivit documentului, cei doi sunt stabiliți în România din 1996. Au urmat și au absolvit facultăți pe teritoriul României. Muncesc de peste 19 ani în România și tot la noi în țară au dat naștere unui copil. Nu au și nu au avut probleme cu legea și au domiciliul stabil în România.

De fapt, Marica Jovanovic este medic, absolvent al Facultății de Medicină Generală, specializarea BFT, iar soțul său, Dragomir, este asistent în balneo-fizioterapie.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a răspuns acestei interpelări și susține că cei doi nu au obținut cetățenia română din cauză că ”nu au cunoscut elemente fundamentale din Constituția României și nici noțiuni elementare de cultură și civilizație românească”, sau nu în măsura de a ”se integra în societatea românească”.

Tudorel Toader a recunoscut că Marica Jovanovic a aplicat prima dată în decembrie 2006, dar cererea i-a fost respinsă. Ar exista și o încheiere de ședință definitivă, care datează din martie 2017. Soțul său, Jovanovic Dragomir încă din 2002. După 4 ani, acesta a mai încercat o dată să obțină cetățenia, respinsă și de această dată din aceleași motive indicate anterior.

Ministrul Justiției spune că cei di pot să mai aplice o dată, ”având în vedere perioada îndelungată de timp care a trecut de la momentul respingerii cererilor anterioare”.

”Familia Jovanivic are posibilitatea de a formula noi cereri de acordare a cetățeniei române”, îi răspunde ministrul Toader deputatului hunedorean.

Carmen COSMAN – PREDA

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here