Note bune pentru studenți, în sesiune. Pentru cei cu restanțe, o nouă sesiune

173

Studenții care au restanțe la examene în această sesiune mai au o șansă. Pentru ei, la Universitatea Petroșani, din data de 25 februarie se va organiza o nouă sesiune de examen.

Rectorul Universității Petroșani, prof. dr. ing. Radu Sorin Mihai, a precizat că studenții care au studiat și au aprofundat materia au promovat examenele cu note bune. Pentru cei care nu au reușit să promoveze toate examenele, urmează o nouă sesiune.

”Studenții care au fost în timpul anului la cursuri și seminarii onorează examenele cu note, zicem noi, bune. Încercăm să recuperăm dacă se poate activitățile de laborator care nu au fost parcurse de studenți și le dăm șansa acestora să vină în sesiunea de restanțe, din 25 februarie până în data de 3 martie. După data de 18 februarie, până în 25, avem o vacanță de o săptămână în care studenții care au promovat examenele se relaxează. Ceilalți, probabil, aprofundează puțin disciplinele la care au avut de învățat”, a declarat Radu Sorin Mihai.

Deși este abia începutul anului, la Petroșani a demarat procesul de pregătire a promovării instituției de învățământ superior pentru admiterea din vară.

”Suntem în etapa în care pregătim deja promovarea universității pentru examenele de admitere de la vară și din toamnă, dar sperăm să avem cât mai mulți la vară, după Bacalaureat. Pregătim, de asemenea, promovarea universității pentru studiile de masterat și doctorat. Lucrăm în paralel la materialele pe care trebuie să le facem pentru autoevaluarea și apoi evaluarea școlii doctorale și a domeniilor de doctorat. Avem, de asemenea, în plan participarea la o serie de conferințe științifice, simpozioane la nivel național și internațional și deschiderea și continuarea unor relații cu universități din Europa în special, dar și din afara Uniunii Europene”, a mai spus Rectorul Universității din Petroșani.

Carmen COSMAN – PREDA