Când se vor aplica noii coeficienți de ierarhizare și sporul de pericol pentru angajații CEH

334
Foto: Arhiva

Sindicatul ”Muntele”, reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, a reușit să obțină avizul Consiliului de Administrație al societății energetice pentru aplicarea noilor coeficienți de ierarhizare și spor de pericol.

Coeficienții de ierarhizare se vor aplica de la 1 martie, iar noul cuantum al sporului de pericol de la data de 1 aprilie, conform deciziei Consiliului de Administrație al CEH.

”Joi, în Consiliul de Administrație s-a avizat aplicarea coeficienților de ierarhizare de la 1 martie, iar a noului cuantum al sporului de pericol de la 1 aprilie”, a declarat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului ”Muntele”.

Conform legislației muncii, salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referinţă.

Coeficienții de ierarhizare și sporul de pericol s-au aplicat anul trecut cu destul de mare întârziere. Acum, lucrurile au fost grăbite după mai multe runde de negocieri între sindicate și administrație.

Carmen COSMAN – PREDA