Dosarul de dare de mită pentru lucrări în turism se întoarce în instanță. Frații Gărdean vin din nou în fața judecătorilor

730

Curtea de Apel Alba Iulia a înregistrat apelul în dosarul de dare de mită al fraților Adrian și Miron Gărdean, acuzați de procurorii DNA că au dat șpagă pentru lucrări în turism.

Primul termen de judecată a fost stabilit la instanța de apel pentru data de 14 martie, asta după ce la instanța de fond, Tribunalul Hunedoara, cei doi au scăpat de acuzații pentru că faptele s-ar fi prescris. Procurorii au atacat sentința judecătorilor hunedoreni, dar și Adrian și Miron Gărdean au formulat apel. Este un dosar disjuns din celebra cauză ”Gala Bute”, în care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost condamnată.

Reamintim că la Tribunalul Hunedoara magistrații au constatat că faptele s-au prescris, judecând dosarul după Codul Penal din 1969, respectiv legea penală mai favorabilă. Nu este practic o disculpare, ci o constatare a prescrierii faptelor pentru care cei doi oameni de afaceri au fost trimiși în judecată în dosarul instrumentat de DNA, dar care îi scapă de răspunderea penală. În același timp, însă, magistrații hunedoreni au respins cererea celor doi privind restituirea sumei de 695.367,05 lei, confiscată printr-o decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii DNA, care au instrumentat lucrarea penală, spun că aproape 700.000 de lei ar fi dat mită Adrian Gărdean și fratele lui, Miron Gărdean, pentru lucrări de la Ministerul Dezvoltării Regionale  și Turismului din cadrul Programului ”Schi în România”. Suma, spun anchetatorii, reprezenta 10% din valoarea plăților efectuate de minister către firma celor doi, Termogaz Company Hațeg.

Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, în cursul anului 2010, inculpații Gărdean Adrian și Gărdean Miron Dorel au promis și transmis foloase materiale ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului de la acea dată, Elena Gabriela Udrea, pentru a asigura finanţarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. cu mai multe unităţi administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România”.

”Transmiterea foloaselor s-a realizat în mod indirect, prin intermediul lui Lungu Ştefan, consilierul personal al ministrului, în baza unei înțelegeri încheiate în cursul anului 2010 de către Gărdean Adrian și Lungu Ștefan, la care a achiesat ulterior și Gărdean Miron Dorel.

Ca urmare acestei înțelegeri, la datele de 24 august 2010 şi 20 decembrie 2010, cei doi inculpați au dispus transferul unor foloase în valoare totală de 695.367,06 lei, prin intermediul unor plăți, către o societate controlată de Lungu Ștefan, care a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company şi furnizorii obişnuiţi ai acesteia”, au precizat reprezentanții DNA.

Procurorii anticorupție au stabilit că suma plătită cu titlul de foloase necuvenite reprezintă  10% din valoarea plăţilor efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului către unitățile administrativ teritoriale Cavnic şi  Borsec, în contul lucrărilor realizate de S.C. Termogaz Company S.A.

Carmen COSMAN – PREDA