Ajutor de la salvamontiști pentru 90 de persoane blocate pe drumul spre stațiunea Râușor

239

Nu mai puțin de 90 de persoane, printre care și 25 de copii, au fost salvate dintre nămeți de echipajele Salvamont și SALVASPEO. Oamenii intenționau să ajungă în stațiunea Râușor, din Masivul Retezat, dar mașinile au rămas blocate în stratul gros de zăpadă depus pe carosabil.

Potrivit Salvamont Hunedoara, în cursul serii trecute salvamontiștii hunedoreni de la Baza Salvamont Râușor au acționat pentru degajarea DJ 686, blocat în urma ninsorii și viscolului de ieri, în urma căruia s-a depus  un strat nou de zăpadă de cca 60 cm.

”S-a acționat cu două ATV-uri șenilate și cu mașinile 4×4 din dotare. Au fost remorcate și scoase din zăpadă mașinile care blocau drumul și au fost transportate circa 90 de persoane, printre care și 25 copii”, au precizat reprezentanții Salvamont Hunedoara.

La acțiunea care s-a derulat până spre miezul nopții au participat 4 salvatori montani și 10 salvaspeologi ai SPJSH.

Salvamontiștii spun că utilajele de deszăpezire au degajat zăpada de mai multe ori, însă, la un moment dat, nu au mai putut înainta din cauza altor maşini mai mari, care au rămas în drum şi pe lângă care nu se putea trece mai departe.

Carmen COSMAN – PREDA

Foto: Salvamont Hunedoara