Au început lucrările la drumul spre Sarmizegetusa Regia

88

A început în forță lucrările de consolidare a DJ 705A, în zona Valea Albă, sector închis temporar traficului rutier.  Operatorul economic care derulează contractul de întreținere a acestui drum județean și-a luat în serios sarcinile primite de la Consiliul Județean Hunedoara, spun oficialii administrației publice județene. și a mobilizat în teren 6 utilaje și mai multe echipe de lucrători.

Astfel, au demarat procedurile de curățare a albiei pârâului de pe Valea Albă prin îndepărtarea trunchiurilor de arbori abandonate ori aduse de viituri, pentru ca ulterior să poată fi executate lucrările de consolidare a drumului în zona în care acesta a devenit impracticabil pentru circulația rutieră din cauza ruperii acostamentului și surpării terenului de susținere a șoselei.

Acesta a fost motivul pentru care am inițiat prima vizită, eram îngrijorat și am vrut să luăm măsuri din vreme pentru ca sezonul turistic să înceapă în condiții de siguranță. L-am delegat pe domnul administrator public Costel Avram să urmărească personal lucrările și ritmul acestora, pentru ca drumul să fie redeschis în cel mai scurt timp”, a declarat joi, președintele Consiliului Județean Hunedoara,  Mircea-Flaviu Bobora.

În urma vizitei în teren efectuată joi, administratorul public s-a declarat mulțumit de felul în care operatorul s-a mobilizat pentru executarea lucrărilor.

Astăzi, imediat după ședința Consiliului Județean, am mers din nou la fața locului, împreună cu reprezentanții firmei care se ocupă de întreținerea acestui drum județean, pentru a vedea ce trebuie făcut de urgență pentru a asigura accesul turiștilor, cu mijloacele auto, în acest important obiectiv turistic al județului nostru. Deja muncitorii s-au apucat de lucru și am primit garanții din partea constructorului că, în circa 4-5 zile, acest drum va fi redeschis circulației, în condiții de siguranță”, a declarat administratorul public al județului Hunedoara,  Costel Avram.

De asemenea, în paralel au început lucrările de curățare a rigolelor de pe DJ 705A și de eliminare a tuturor resturilor vegetale de pe carosabil.

Circulația autoturismelor de la remiza administrativă a Serviciului Public Administrare Monumente Istorice până la casa de bilete va fi în continuare oprită, până când drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia va fi sigur pentru turiști.