Încă două filigorii pentru Parcul CAP din Lupeni

Primăria municipiului Lupeni continuă lucrările de amenajare a Parcului CAP din localitate, iar în regie proprie vor fi construite încă două filigorii.

Anul trecut, parcul a căpătat o altă față, devenind în scurt timp una dintre cele mai căutate zone de recreere din municipiul Lupeni. Iar lucrările de înfrumusețare continuă și în acest an.

”Continuăm amenajarea Parcului CAP. Acesta va fi dotat cu două filigorii realizate în regie proprie, cu angajați ai Primăriei Municipiului Lupeni”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Parcul CAP, unul dintre cele mai căutate de localnici, s-a transformat total după implementarea de către municipalitate a unui amplu program de reabilitare şi modernizare. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, explica la acel moment că și-a dorit foarte mult modernizarea acestui parc, având în vedere că acest sațiu public este foarte mult utilizat de toţi locuitorii urbei, de la mic la mare. Parcul a fost reconfigurat, devenind cu adevărat unul multifuncțional. Au fost refăcute aleile pietonale, s-au montat bănci noi, filigoria a fost refăcută, s-au montat noi echipamente de joacă pentru copii, dar şi sistemul de iluminata  fost modernizat. În plus, în centru a fost amenajată o piațetă care să găzduiască şi evenimente publice destinate cetățenilor.

Carmen COSMAN – PREDA