Medalie de aur și Premiul Special pentru INSEMEX, la Salonul Internațional de Invenții de la Geneva

0
41

Geneva a găzduit, în perioada 10-14 aprilie 2019, cea de-a 47-a ediție a Salonului Internațional de Invenții, un eveniment devenit reper la nivel mondial în domeniul inventicii și inovării. Salonul este organizat sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elveţian, Statul şi Oraşul Geneva, precum şi de Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală -OMPI.

Peste 800 de inventatori provenind din mediul universitar, centre de cercetare sau transfer tehnologic, cercetători, instituții și organizații de stat sau din mediul privat din întreaga lume, s-au reunit în spațiul expozițional Palexpo pentru a-și prezenta cele mai noi idei și realizări.
Standul de prezentare al României a fost realizat și in acest an sub egida Ministerului Cercetării și Inovării, care a asigurat selecția invențiilor și participarea acestora la Salon. Acesta a reunit un număr de 30 de invenții din diferite domenii. În urma jurizării celor peste 1000 de lucrări prezentate la Salon, delegația României s-a întors cu un palmares bogat de premii, constând în medalii de aur și argint precum și premii speciale, decernate de către comisiile de jurizare internaționale .
INCD INSEMEX a fost reprezentat prin domnul Dr. ing. Marius Șuvar, cercetător științific gr. II, cu invenția “Stand experimental pentru determinarea limitelor de explozie pentru vaporii lichidelor inflamabile”, elaborată de un colectiv multidisciplinar de cercetători din cadrul institutului. Lucrarea a fost medaliată cu Medalia de Aur și premiată cu un Premiu Special din partea Association of Polish Inventors and Rationalizers.
Dintre personalitățile marcante care au vizitat standul Romaniei pot fi menționate: dl. Jean-Luc Vincent – Președintele fondator al Salonului, dl. Robert Hensler – Președintele Palexpo, dl. Jinga Ion – Ambasadorul permanent al României la ONU, dl. Vlad Vasiliu – Ambasadorul României în Confederația Elvețiană, dl. Adrian Ștefanoiu – Secretar de Stat Ministerul Cercetării și Inovării, Ministrul Educației din Thailanda, etc.

Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here