Sectorul energetic este distrus sub ochii noștri!

În timp ce și-au lipit pe toate gardurile și pe toți stâlpii afișe în care se laudă cât sunt ei de patrioți, la Guvern se iau decizii tot mai păguboase pentru economia țării. Astfel, în ultima ședință de guvern, am aflat că singura soluție pe care a găsit-o PSD-ALDE la problemele majore pe care le are sectorul energetic este aceea de a închide definitiv exploatările miniere în care muncesc mii de oameni și de a pune pe butuci cele mai importante complexuri energetice din țară, care asigură energia în cele mai dificile momente ale vârfului de sarcină.

Ajutorul financiar acordat de Guvern pentru închiderea minelor din Valea Jiului ar putea să creeze iluzia că este o decizie bună. În realitate, această decizie înseamnă distrugerea ultimului sector economic care mai funcționa în județul Hunedoara. Dacă în urmă cu mai puțin de o lună ministru economiei ne anunța că va începe un amplu program de redeschidere a minelor și a exploatărilor în România, observăm că faptele sunt exact pe dos. Banii alocați pentru închiderea minelor reprezintă actul doveditor că Guvernul a eșuat încă o dată la guvernare. În loc să construiască, PSD-ALDE distrug, în loc să repare, abandonează! Asta știe să facă orice „habarnist”!

De peste doi ani și jumătate așteptăm ca Guvernul să dea bani pentru retehnologizarea Complexului Energetic Hunedoara, pentru construirea unor grupuri energetice pe bază de gaze naturale, pentru a putea fructifica din plin avantajul exploatării gazelor naturale care se vor extrage din Marea Neagră. Au promis! Am așteptat degeaba! Am crezut că Guvernul PSD-ALDE va face, totuși, ceva pentru Valea Jiului! Din păcate, în loc ca ea să fie o șansă în plus pentru România, Guvernul face din bogăția de resurse naturale o adevărată vulnerabilitate pentru țară.

În numai 3 ani de zile, importurile de energie electrică au crescut cu peste 500%, în condițiile în care noi putem produce suficient pentru noi și putem să vindem și altora, la export. ”Patrioții” care conduc țara iau măsuri ca să blocheze producția națională de energie și cresc importurile la prețuri uriașe. ”Patrioții” din PSD-ALDE au populat companiile de stat cu rude, prieteni, colegi de partid și cunoștințe, le-au căpușat cu clintelă politică, iar acum culegem cu toții roadele incompetenței și hoției: companii în insolvență, altele în faliment, investiții zero și falimente care bat la ușă.

Totul, în timp ce PSD-ALDE ar putea să ia bani gratuiți de la Uniunea Europeană și să dea drumul investițiilor ce ar permite dezvoltarea țării, salvarea economică și socială a Văii Jiului! Niște profesioniști ar fi capabili să fructifice, în avantajul românilor, resursele țării noastre, nu să îngrașe, prin importuri, sectoarele energetice din alte țări. Dar profesioniștii sunt acum departe de frâiele țării. Tot ce putem face, este să sperăm că nu pentru multă vreme și să luptăm pentru asta! 

Senator PNL – Eleonora-Carmen HĂRĂU