Au reînceput lucrările la bulevardul din Lupeni

La Lupeni continuă lucrările de moderrnizare a Bulevardului ”Tudor Vladimirescu”, a anunțat primarul municipiului, Lucian Resmeriță.

Asta după ce câteva zile proiectul a stagnat. Acum, însă, lucrările au fost reluate și sunt în graficul stabilit.

Amplul proiect investițional a demarat anul trecut și a fost reluat în această primăvară, imediat cum vremea a permis. Este cel mai mare proiect de investiţii din municipiul Lupeni, cu o valoare totală de aproximativ 7 milioane lei, finanţat din fonduri europene, spunea primarul Lucian Resmeriță. Acesta a menționat că lucrările rămase de executat sunt de la Spitalul Municipal Lupeni şi până la Barill, la intrarea în municipiul Lupeni.

”Sunt lucrări complexe, prin care nu numai că vom înlătura neplăcerile cu care s-au confruntat cetăţenii, cauzate de gropile apărute în asfalt, dar sunt și lucrări de modernizare. În urma finalizării lor, vom putea vorbi de un Bulevard total reabilitat şi modern”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Carmen COSMAN – PREDA