Natalia Intotero se întoarce la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a Nataliei Intotero ca ministru pentru Românii de pretutindeni, a informat Administraţia Prezidenţială.

Pe 29 mai, premierul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniștri, printre care și Natalia Intotero.

Intotero a deţinut acest portofoliu între 29 ianuarie 2018-24 aprilie 2019, când s-a retras pentru a candida la Parlamentul European.

Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuarie 1976, la Brad. CV-ul oficial de pe Camera Deputaților arată că a absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură – Limba și Literatura Engleză, pe care a urmat-o în perioada 2002 – 2006. De asemenea, a urmat și cursurile Universității “Spiru Haret” Bucureşti în perioada 2003 – 2007, unde a terminat Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene.

La alegerile legislative din 2012 a fost aleasă deputat din partea Partidului Social Democrat în circumscripţia electorală nr.22 Hunedoara, colegiul uninominal nr. 2. În legislatura 2012-2016 a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă, precum şi vicelider (din sept. 2016) al Grupului parlamentar al PSD.

A obţinut un nou mandat de deputat în urma alegerilor legislative din 11 decembrie 2016, în circumscripţia electorală nr.22 Hunedoara. A fost vicelider al Grupului parlamentar al PSD (până în febr. 2018), vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă (până în febr. 2018). De asemenea, este membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

În trecut a mai ocupat şi funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și funcția de secretar de stat Departamentul Pentru Romanii de Pretutindeni.

Carmen COSMAN – PREDA