Peste 900 de metri de parapete montate între sensuri pe DN 66, între Bănița și Merișor

Foto: DRDP Timisoara

O porțiune de drum unde se produc numeroase accidente de circulație, multe cu consecințe foarte grave, a intrat în atenția Societății de Drumuri Naționale Deva. Peste 900 de metri de parapete au fost montați pe DN66, între Merișor și Bănița.

O analiză a Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara a arătat că pe sectorul de pe DN 66, între Bănița și Merișor, în zonele de urcare, din cauza indisciplinei în trafic, s-au produs numeroase accidente, fiind unul din punctele negre de pe DN 66, au precizat reprezentanții DRDP TImișoara. Acesta este și motivul pentru care s-a luat decizia montării parapetelor între benzile de mers.
”SDN Deva a montat, în ultimele zile 900 de metri de parapet axial din beton în această zonă. Pe parapete au fost montați și butoni luminoși, astfel încât circulația să se desfășoare în siguranță. Acțiunea derulată de SDN Deva, va contina prin montarea a aproape 4000 de metri de astfel de parapete pe drumurile din județul Hunedoara”, au anunțat oficialii DRDP Timișoara.

Carmen COSMAN – PREDA