Premii pentru zonele verzi îngrijite din partea Primăriei Lupeni

Cei care s-au preocupat de înfrumuseţarea zonelor verzi din jurul blocurilor vor fi premiaţi de autorităţile publice din Lupeni. Eforturile oamenilor au fost deopotrivă lăudate, promovate şi încurajate.

Premierea gospodarilor se va face în cadrul Zilelor Municipiului Lupeni. Sunt premii modice, dar care se adaugă recunoașterii unanime.

”În cadrul Zilelor Municipiului Lupeni vom premia cu câte 100 lei, 10 din cele mai frumos amenajate spaţii din jurul blocurilor. Noi am identificat o parte, aşteptăm sugestii şi din partea locuitorilor municipiului Lupeni”, a precizat primarul Lupeniului, Lucian Resmeriță.

Sunt prea puţini angajaţi ai Primăriei Lupeni care se pot ocupa de întreținerea spațiilor verzi din localitate, iar edilii au lansat încă de anul  un apel la populaţie să vină în sprijinul acestora. Iar rezultatele îndemnului civic nu au întârziat să apară. Deja sunt o mulțime de zone verzi transformate în adevărate ”oaze de frumos”.

Carmen COSMAN – PREDA