Peste 30 de persoane s-au înscris în PSD Lupeni într-o singură zi

Joi,  PSD Lupeni, una dintre cele mai puternice organizații, s-a reunit în ședință la sediul din Lupeni. Ca de fiecare dată, sala a devenit neîncăpătoare pentru sutele de membrii care au participat la ședința prezidată de președintele organizației, senatorul Cristian Resmeriță, primarul Lucian Resmeriță și secretarul organizației Dan Marcu.

La această ședință, familia PSD Lupeni a devenit și mai mare,. Astfel, 31 de cetățeni ai municipiului Lupeni s-au alăturat celei mai puternice organizații din județ și una din cele mai puternice din țară, devenind membrii acesteia..
Președintele Organizației PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță: ”Urez bun venit tuturor celor care astăzi s-au alăturat organizației noastre. Ne bucurăm pentru faptul că un număr tot mai mare de cetățeni își doresc să vină alături de noi, astăzi familia noastră a crescut cu încă 31 de membri, împreună ne dorim să facem cât mai multe lucruri bune și frumoase pentru municipiul nostru și nu numai”.