Invitație la Nedeia Troiței. Petrecerea momârlanilor de la cota 1500

Joi, 15 august 2019, pe platoul de la cota 1500 din zona turistica Parâng, va avea loc Nedeia Troitei. Un eveniment dedicat păstrării și promovării tradițiilor locale.

Slujba religioasă și sfințirea bucatelor va avea loc începând cu ora 13:00, iar apoi oamenii pot petrece așa cum o făceau și înaintașii lor, cu cântec, joc și voie bună. Transportul cu telescaunul pentru participanții la nedeie este gratuit.

”Tradițiile românești rămân tezaurul nostru cel mai de preț și trebuie să facem tot ce se poate ca ele să se păstreze vii în mintea copiilor, precum și a adulților. Din străbuni, sfintele sărbători sunt celebrate prin nedei, sărbători ale poporului, pline de bucurie și pioșenie”, a precizat primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi.

15.000 de lei au fost alocați de la bugetul local pentru buna organizare a evenimentului.

Carmen COSMAN – PREDA