Soclu de 6 metri pentru statuia Sfintei Varvara. Indicatori tehnico – economici, aprobați

Foto: Cronica Vaii Jiului

Nu mai puțin de 6 metri înălțime va avea soclul pe care va fi amplasată statuia Sfintei Varvara în  sensul giratoriu din intersecția DN 66 cu str. Mihai Viteazu din Petroșani.

Consilierii locali de la Petroșani au aprobat indicatorii tehnico – economici ai monumentului, asta după ce anterior s-a avizat încheierea unui acord de asociere între municipiul Petroșani și Parohia Romano – Catolică Petroșani. Inițiativa amenajării acestei statui a sfintei considerate ocrotitoarea minerilor și a orașului a venit chiar din partea catolicilor, iar din banii de la buget va fi suportată suma necesară ridicării soclului. Statuia Sfintei Varvara va fi finanțatã de Biserica Catolică Sfânta Varvara.

”Soluția propusă pentru execuția construirii soclului presupune executarea următoarelor lucrări: fundație din beton armat cu beton de egalizare pe pernă de balast compactat, cuzinet beton armat C16/20, postament din beton armat cu umplutură din beton simplu, finisaj cu ciment alb peste care se vor aplica ornamente din ipsos, protejate cu  terasit. Soclul va avea dimensiunile de 2,6 X 3 m. Înălțimea acestuia va fi de 6 metri”, a  epxlicat primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Valoarea totală a lucrărilor, conform devizului general, este de  peste 221.300 lei cu TVA.

În municipiul Petrosani funcționează două biserici  cu  hramul Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor, iar în 2014 a fost declarată și patron spiritual al municipiului Petroșani.

Carmen COSMAN – PREDA