Gând la început de an școlar

Zeci de ani la rând, ziua începutului de an școlar, zi de mare bucurie, cu mare încărcătură emoţională pentru orice elev, părinte sau bunic, a fost pentru mine ocazia specială să fiu mândră de ceea ce-am realizat, împletindu-mi viața cu școala, ca elevă, ca studentă, ca profesoară, ca mamă, ca antreprenor și ca politician!

Dar a venit ziua serbării de deschidere a anului școlar, din septembrie 2015… Participam la eveniment, la Școala Generală nr. 7 din Hunedoara, în cel de-al cincizecilea an al existenței ei. Este școala în care-mi crescuseră aripile să zbor în lume… Este școala în care, opt ani de zile, mă construisem (de fapt, fusesem construită!) cu temeinicie, ca om întreg la minte și la suflet, cu principii pe care le-am respectat toată viața, cu știință de carte care m-a ținut în topul tuturor competițiilor la care am participat vreodată. Eram, așadar, demnitar român, în prima zi de școală, la ACEA școală! Cu bucurie, cu emoție, cu mândria că le aparțin lor…

La câteva minute după ce am ajuns, o informație, strecurată de una dintre învățătoarelor de la clasa întâi , a prăbușit cerul peste mine: “bobocii” nu aveau abecedare! Abecedarele nu fuseseră încă tipărite! Fără precedent în cincizeci de ani de funcționare a școlii! Iar eu eram parlamentar român, deputatul  hunedorenilor! Brusc, am simțit un nod de lacrimi în gât. De furie, de revoltă, de neputință! Nu mi-a reproșat nimeni nimic. Tehnic, nici nu aveau motive s-o facă… dar mi-a fost atât de rușine!

Știu precis că, atâta vreme cât voi trăi, primul lucru care-mi va veni în minte, în ziua în care începe școala, va fi acesta. N-am cum să-l șterg, cu niciuna dintre amintirile mele de dinainte sau de după septembrie 2015! Nu-s de natură să mă consoleze cele câteva realizări legislative privind educația, nici faptul că mă aflu, încă din primul an de mandat, în centrul promovării învățământului dual sau al campaniei „Să trimitem copiii la școală!”, susținută din resurse financiare proprii,  nici realitatea că nu întreg Parlamentul construiește politicile publice, ci majoritatea politică din Parlament și Guvernul majorității, prin ordonanțe și hotărâri, nici realitatea că noi, liberalii, suntem în opoziție…

Se vede treaba că eu n-am fost construită (la Școala 7, din Hunedoara, unde altundeva?!) să mă pot scuza, ușor în ochii mei, să găsesc cu ușurință motivele din care n-am putut să fac să dispară relele…

Au trecut încă patru ani, ani în care lipsa manualelor școlare la începutul anului școlar a devenit o stare de “normalitate”, în sistemul de educație gestionat de PSD-ALDE. Lucrurile au mers din rău în mai rău, incertitudinea examenelor de susținut pe parcursul ciclurilor școlare s-a extins până și asupra datei la care începe anul școlar! Copiii vor începe școala, în continuare, tot în scoli neautorizate, WC-urile din fundul curții și lipsa apei curente le periclitează în continuare sănătatea, dascălii au rămas cu salarii mult inferioare pupilelor de partid din administrație, multe dintre ele bune la nimic!

Iar în aceste condiții, prim-ministra Dăncilă anunță senină  că la recenta rectificare bugetară s-au tăiat de la “educație” banii alocați “în plus” prin legea bugetului. Un miliard de lei au dispărut “dintr-un condei” de ministru pesedist din bugetul pentru elevi! Ce înseamnă pentru PSD bani în plus ?Guvernanții par să-și fi făcut un țel ca, în viitor, nimeni să nu depășească nivelul intelectual și de educație al doamnei Dăncilă! Cum să ai seninătatea să accepți, chiar să te și lauzi, așa cum face PSD, cu un sistem de educație care,  pentru unul din cinci copii este inaccesibil și în care 4 din 10 școlari  devin analfabeți funcțional?!

PNL nu acceptă ca acesta să fie viitorul învățământului românesc!

În sfârșit… la nivel personal, sunt multe lucrurile pe care le am de imputat celor din arcul puterii: spaima că vor scufunda, pentru decenii, economia românească , faptul că au făcut un adevărat „bambilici” cu viețile noastre,  jucându-se de-a “scăpatul de pușcărie”… Le reproșez talpa pe care ne-au pus-o tuturor în obraz, chiar dacă noi, cei din PNL, n-am votat legiferarea pensiilor speciale pentru parlamentari, felul în care au câștigat alegerile, mințind de dimineața până seara… și multe, multe altele.

Dar faptul că mi-au furat, din nepricepere sau din ticăloșie, bucuria începutului de an școlar, știu precis că nu voi putea să-l uit sau să-l iert vreodată!

Iar revanșa mea, revanșa noastră, a liberalilor, va veni în momentul în care românii îi vor trimite la groapa de gunoi a istoriei pe politicienii care au făcut praf învățământul românesc, pentru ca noi, liberalii, să putem apoi face din România educată baza renașterii economice, sociale, morale a țării!

Sunt sigură că vor veni vremuri mai bune, așadar vă îndemn, dragii mei hunedoreni, să faceți toate eforturile necesare să trimiteți copiii la școală și să vegheați, mai apoi, asupra lor pe tot parcursul ciclurilor școlare!

Eleonora-Carmen HĂRĂU, senator PNL