Ministrul Teodorovici a uitat de ordonanța care să îi protejeze pe minerii disponibilizați. Chiar el a promis actul normativ!

Foto: Arhiva

Ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, a uitat se pare de propriile promisiuni în ceea ce privește un act normativ care să îi protejeze pe minerii disponibilizați care nu se pot pensiona.

Exista un act, Ordonanța 36, dar aceasta nu mai are sferă de aplicabilitate. Așa că este nevoie de un nou act normativ, care să înlocuiască vechea Ordonanță 36. Numai că s-a blocat undeva la Ministerul Finanțelor.

La intalnirea din Valea Jiului

”Avem o serie de probleme legate de ordonanța care trebuie să înlocuiască Ordonanța 36, care a fost promisă că se va rezolva de către ministrul Finanțelor în Valea Jiului și acum este blocată la nivelul Minsterului Finanțelor. Am avut intervenții, așteptăm să vedem ce întâmplă. S-a vorbit (n.r. cu ministrul Tedorovici) prin intermediul președintelui Confederației Meridian și acum așteptăm să vedem. Promisiunea a fost  făcută și la Petroșani, cât și la întâlnirea pe care am avut-o la Guvern cu doamna Premier, la care a participat și dl. Teodorovici”, a declarat președintele Sindicatului ”Muntele”, Darius Cîmpean.

Minerii care se disponibilizează dar mai au un an sau doi până la pensie ar trebui să fie protejați financiar pe această perioadă de o nouă ordonanță, după ce prevederile Ordonanței 36 nu mai pot fi aplicate. Conform actului normativ promis, cei care părăsesc sistemul prin programul de concedieri colective ar urma să beneficieeze atât de ajutor de șomaj, cât și de un venit în completare, așa cum se întâmpla și până acum.

Carmen COSMAN – PREDA