Peste 3 milioane de lei pentru închiderea gropii de gunoi de la Uricani

Foto: Arhiva

3,2 milioane de lei, fără TVA, este valoarea proiectului de închidere a gropii de gunoi nconforme de la Uricani.

Consilierii județeni au adoptat joi două hotărâri care vizează închiderea depozitului neconform de deșeuri menajere din orașul Uricani.

Conform proiectului, aici urmează să fie executate lucrări pentru etanșarea suprafeței depozitului de deșeuri nepericuloase, realizarea unui strat de egalizare din deșeuri provenite din demolări cu o grosime de 0,5 m, lucrări de amenajare (geocompozit, vegetație rezistentă la eroziune, degazarea corpului depozitului, lucrări de drenare, etc.). Studiul de fezabilitate inițial avea prevăzută o etapă intermediară (acoperire temporară) înaintea închiderii finale dar, având în vedere faptul că depozitarea a fost sistată în 2009, timpul de tasare a fost suficient astfel încât să nu mai fie necesară.

„Închiderea în varianta nouă este mai eficientă din punct de vedere economic, generând o folosire mai eficientă a fondurilor publice, iar din punct de vedere tehnic, soluția de închidere într-o singură etapă respectă legislația de mediu”, a declarat Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara.

Conform CJ Hunedoara, adoptarea acestei variante asigură încadrarea în termenul asumat de România, de 31 decembrie 2020, pentru închiderea definitivă a depozitelor de deșeuri menajere neconforme. Durata de realizare este de 12 luni.

Carmen COSMAN – PREDA