Asistență tehnică gratuită din partea Comisiei Europene pentru Valea Jiului în programul regiunilor miniere în tranziție

Foto: Facebook Tiberiu Iacob - Ridzi

Valea Jiului va beneficia de asistență tehnică gratuită din partea Secretariatului Platformei Regiuni Miniere în Tranziție, asta după ce aplicația pentru programul START, depusă împreună de primăriile din Valea Jiului  fost selectată în acest sens.

Anunțul a fost făcut, la Petroșani, de primarii din Petroșani, Petrila, Vulcan, Lupeni și Uricani, care, după mult timp,  s-au așezat la aceeași masă și au reușit să scrie proiecte comune pentru o dezvoltare integrată a Văii Jiului.

”Este încă o etapă, prin câștigarea acestui proiect. Regiunea Văii Jiului a aplicat la Bruxelles pentru a primi asistență tehnică gratuită din partea START, care este un organism pe lângă această platformă. Din informațiile pe care le avem, sunt șase regiuni care vor primi asistență tehnică gratuită din cele 41 câte există în Europa unde mai există carbine și energie pe carbine. Noi am trimis această aplicație, a fost declarată câștigătoare și urmează, săptămâna viitoare, în perioada 16 – 17 octombre, să fim prezenți la Bruxelles, la întâlnirea pe care o vor organiza cei de la Platforma Regiunilor Carbonifere, unde se vor stabili pașii ce urmează să se întâmple în această direcție”, a precizat primarul  Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Prin această asistență tenică vor fi identificate proiectele – 25 la număr speră edili – care vor fi incluse în strategia de dezvoltare a Văii Jiului, aflată în lucru la Ministerul Fodurilor Europene. Iacob -Ridzi a precizat că, practic, se pregătesc pentru exercițiul financiar 2021 – 2027 cu această strategie, asttfel încât să existe o tranziție cât mai justă, mai bună, în legătură cu restructurarea mineritului și situația socială și economică a Văii Jiului.

Primarul Petrilei aruncă mănușa conurbației!

Prezent la conferința de presă comună, primarul Petrilei, vasile Jurca, le-a aruncat colegilor mănușa unificării localităților, a conurbației, o măsură ce poate fi decisă prin referendum, declanșat de administrațiile publice locale.

Vasile Jurca – primar Petrila: ”Vreau să vă spun că este un alt pas important pentru o gândire integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului. Lucrul acesta începe să ia amploare, este foarte bine și poate ne gândim și la o administrație unică în Valea Jiului. Dacă tot sunt aici colegii primari îi și provoc la o discuție în acest sens. Consider că doar împreună, doar uniți, putem să dezvoltăm Valea Jiului și vreau să mergem în continuare pe aceste considerente”.

Iar ceilalți primari, cel puțin la nivel declarativ, nu se dau înapoi când vine vorba despre  proiectul unei administrații unice. Vorbesc însă despre înființarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară pentru moment.

Primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi: ”Unul dintre obiectivele acestei consultanțe tehnice este și înființarea acestui ADI pe dezvoltare și, sigur, este un pas premergător spre ceea ce noi vorbim de foarte mult timop, conurbație”.

Dănuț Buhăescu: Este un nou început

Primarul Uricaniului, Dănuț Buhăescu, vede în selectarea acestei aplicații un nou început pentru Valea Jiului.

Dănuț Buhăescu – primar Uricani: ”Este forte important că din posibil 41 de regiuni carbonifere a fost selectată Valea Jiului. Este un rezultat pentru toți primarii și cetățenii din Valea Jiului. Este un nou început. Este primul rezultat palpabil. Ce se va întâmpla în viitor: urmează ca noi, toate administrațiile, să ne organizăm într-o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară și toate aceste viziuni trebuie integrate într-o strategie comună. De exemplu, pe turism vom încerca să avem un proiect integrat”

Lucian Resmeriță: Trebuie să gândim unitar

Este clar că doar împreună, conlucrând, se poate obține rezultatul scontat, iar restructurarea industriei extractive să nu își lase definitiv și iremediabil amprenta asupra acestei zone, așa cum s-a întâmplat deja în alte localități similare.

Iar dezvoltarea nu poate fi făcută fără fondurile europene, bugetele locale fiind insuficiente.

Lucian Resmeriță – primar Lupeni: ”Este într-adevăr un lucru foarte benefic și de bun augur. Practic actum începem să obținem niște rezultate la care am muncit poate ani de zile. Într-adevăr am mare încredere în ce se va întâmpla. A mare încredere în fondurile europene. (…) Ne dorim proiecte pentru întreaga Vale a Jiului, ne dorim proiecte pentru toți locuitorii. Trebuie să gândim unitar, pentru că, uitați-vă, lucrurile încep să meargă mult mai bine. Mă bucur că am primit această consultanță gratuită din partea CE. Ne-am mișcat și foarte repede, am reușit să depunem documentele cât de repede s-a putut și vom semna pracic acest parteneriat. Ne dorim să atragem cât mai mulți bani pentru Valea Jiului, pentru că, cu resursele noastre, nu reușim să facem mare lucru”.

Gheorghe Ile, primar Vulcan: ”Este un lucru extraordinar pentru noi, Valea Jiului, că am intrat în asociația tuturor zonelor miniere din UE. Proiecele care au fost propuse vor fi analizate de către această comisie specializată, ea fiind plătită de forurile europene, așa că, pentru noi, este gratuit. Va supravegeha permanent tot ceea ce vom face în Valea Jiului, ca toate proiectele pe care le vom aborda să treacă și să fie finanțate. Mulțumesc tuturor celor care au contribui la integrarea noastră, a  Văii Jiulului, în acest program benefic”.

Aplicația a fost însoțită de scrisori de sprijin din partea Universității Petroșani, Greenpeace România, Bankwatch România Consiliul Județean Hunedoara, ONG-uri locale și Ministerul Fondurilor Europene.

Carmen COSMAN – PREDA