Cum s-a ajuns la 8 luni termen de execuție și 700 de mii de lei costuri pentru un giratoriu

Durata de execuție și costurile necesare pentru realizarea sensului giratoriu de la intersecția DN66 cu strada Dealului (intrarea spre orașul Petrila) au ridicat semne de întrebare. ”Cam prea mult” au spus unii comentatori, de pe margine, e drept. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a explicat cum s-a ajuns la aceste termene și sume.

Practic, în execuția acestui sens giratoriu sunt implicate două instituții. Pe de o parte este Consiliul Județean Hunedoara, iar pe de altă parte este Primăria Municipiului Petroșanii. Unii au venit cu fianțarea, iar ceilalți cu partea de proiectare.

”În Valea Jiului, Consiliul Județean Hunedoara are mai multe investiții. Una dintre ele este sensul giratoriu de la Petrila, care are ca termen de execuție 8 luni, așa a fost pus. Așa este făcut de proiectantul adus de Primăria Petroșani, fiindcă CJ a dat bani, iar proiectul întocmai este făcut de către Primăria Petroșani, nu de Consiliul Județean. Ei au ajuns la prețul la care au ajuns, ei au venit… și au fost greșeli în proiectare. De asta câteva zile am oprit lucrările, fiindcă era prost proiectul”, a explicat administratorul public al județului, Costel Avram.

E drept, după ultiele estimări nu va dura 8 luni pânnă la realizarea aestuia. Investiția va fi mult mai repede finalizată.

Deși se lucrează efectiv de mai puțin de o lună, iar termenul de finalizare al acestei investiții este de 8 luni, vom învinge scepticismul celor care credeau că în iarna aceasta se va circula aici în condiții de șantier și vom reda circulația rutieră până la finalul acestei luni, de data aceasta în condiții care sperăm să elimine riscul de accidente și să fluidizeze traficul spre și dinspre orașul Petrila”, spunea Avram în urmăc u circa o săptămână.

Amenajarea sensului giratoriu de la intersecția DN66 cu strada Dealului (intrarea spre orașul Petrila) este necesară  nu doar pentru decongestionarea traficului la schimbarea direcției de mers din intersecție, fluidizarea circulației auto și pietonale, dar mai ales pentru scăderea riscului de accidente rutiere.

Valoarea totală a proiectului este de 700 de mii de lei, iar fondurile sunt asigurate din bugetul CJ Hunedoara.

Carmen COSMAN – PREDA

Un stâlp uitat în mijlocul drumului și o bretea de ieșire direct în cimitir au întârziat lucrările la sensul giratoriu spre Petrila!