Minerii de la Paroșeni și Uricani au suspendat protestul. Termen: până la prima ședință de Guvern

Până la prima ședință de Guvern este termenul până la care minerii de la Paroșeni și Uricani au fost de acord să suspende protestul declanșat încă de lunea trecută. Laszlo Domokos, președintele Sindicatului ”Huila”, a discutat astăzi cu minerii, imediat după ce delegația sindicală  s-a întors de la București, de la o întrevedere oficială cu noul ministru al Energiei, Virgil Popescu.

Iar cei peste 100 de mineri care s-au autoblocat în subteran au convenit să suspende acțiunea de protest până la prima ședință de Guvern.

 

”Având în vedere declarațiile publice ale domnului prim – ministru Ludovic Orban cu privire la necesitatea promovării OUG care să reglementeze acordarea veniturilor în completare solicitate de minerii autoblocați în subteran la minele Paroșeni și Uricani

Ținând cont de faptul că proiectul de OUG s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din data de 6.11.2019, fiind discutat în primă lectură în forma propusă de reprezentanții minerilor,

Luând în considerare discuția telefonică avută de președintele Sindicatului Huila Valea Jiului, dl. Laszlo Domokos, cu dl. prim ministru Ludovic Orban înaintea ședinței de Guvern din 6.11.2019

Apreciind asigurările date de reprezentantul Executivului, potrivit cărora în ședința de Guvern de săptămâna viitoare OUG va fi adoptată, totul cumulat cu întâlnirea ce a avut loc după ședința de Guvern între ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Ppescu și delegația Sindicatului Huila Valea Jiului, în cadrul căreia dl ministru a  dat aceleași asigurări

Și după consultările cu minerii aflați în acțiunea de protest, Sindicatul Huila a fost mandatat să anunțe suspendarea protestului până la următoarea ședință de Guvern”, se arată într-o informare a Sindicatului Huila, condus de Laszlo Domokos.

De precizat că, pe parcursul protestului, considerat a fi cel mai lung de acest fel din industria extractivă, mai mulți mineri  au avut nevoie de îngrjiri medicale, având în principal tensiunea și glicemia mărite.

Carmen COSMAN – PREDA