Optimism pentru turul doi al alegerilor prezidențiale. Liberalii cred că Iohannis va câștiga și la Petroșani

Chiar dacă după primul tur al alegerilor prezidențiale în Petroșani Klaus Iohaniis s-a situat pe locul doi în opțiunile de vot, liberalii sunt optimiști și cred că în turul doi lucrurile se vor schimba. Președintele PNL Petroșani, Primarul Tiberiu Iacob – Ridzi, cel care a fost suspectat în diverse luări de poziție, că ar fi făcut blat politic cu unii reprezentanți ai PSD, arată că, matematic vorbind,  este pentru prima dată când partidele de dreapta depășesc 50% din opțiunea de vot.

Tiberiu Iacob – Ridzi îi îndeamnă pe locuitorii de la Petroșani să voteze în 24 noiembrie cu președintele în exercițiu și aduce în acest sens mai multe argumente.

”Vreau să mulțumesc tuturor cetățenilor din Petroșani care au votat Klaus Iohannis și le transmit că trebuie să rămânem mobilizați în continuare și pentru turul doi. Respect opțiunea tuturor celor care au votat duminică, dar și a celor care nu s-au prezentat la vot din diferite motive. Îi rog pe cetățenii din Petroșani să voteze Klaus Iohannis pe data de 24 noiembrie. Unul dintre motive este că, în ultimii 30 de ani este pentru prima dată probabil când avem șansa să votăm un președinte care are și guvernul din partea partidului care îl susține. Avantajul ar fi că s-ar termina cu aceste războaie și dispute între Președinte și Guvern, vedeți cât de mult rău ne-a făcut această dispută. Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis are o poziție foarte bună la nivel internațional, are o credibilitate fantastică în rândul aliaților din NATO și din Uniunea Europeană. Un alt motiv, care este pentru Valea Jiului specific, faptul că această ordonanță pentru minerii de la Societatea de Închideri va fi dată în aceast săptămână este o garanție în plus că Guvernul condus de Ludovic Orban se va ține de cuvânt și acest tandem Klaus Iohannis – Președinte și Ludovic Orban – Premier este unul care ne dă speranțe pentru întreaga Vale a Jiului”, a declarat Iacob – Ridzi.

Cât privește acuzațiile de blat, acesta a precizat că, extinzând logica, și în alte orașe mari, dar chiar și la București am putea vorbi despre același lucru.

Tiberiu Iacob – Ridzi, președinte PNL Petroșani: ”După alegerile de duminică au apărut tot felul de opinii cum că la Petroșani, cu primar PNL, a câștigat PSD. Mergând pe aceeași logică aș vrea să întreb și eu: și la județ, unde conduce PSD la nivel administrativ, a câștigat PNL și Klaus Iohannis. La Hunedoara, unde este primar PSD a câștigat PNL. La Orăștie cu primar PSD a câștigat PNL, la Smeria cu primar ProRomânia a câștigat PNL, iar la București, cu primar PSD a câștigat PNL. Înseamnă că peste tot a fost un blat. Sau în toate celelalte județe unde PSD a pierdut. Din 34 de județe unde au președinți de consilii județene, mai au 8 județe. Înseamnă că peste tot a fost un blat între PSD și PNL, mergând pe această logică. La Petroșani PNL a avut cea mai mare creștere de la europarlamentare, de 10 procente. E o creștere substanțială într-o perioadă destul de scurtă de timp, având în vedere și specificul Văii Jiului, care întotdeauna a fost o zonă de stânga”.

Primarul Petroșaniului și-a exprimat încrederea, ținând cont de trend că și la Petroșani Klaus Iohannis va câștiga turul doi.

Adrian David: ” E foarte ușor să confunzi relațiile interpersonale dintr-un oraș mic și raporturile politice”

Pe de altă parte, Adrian David, prim – vicepreședintele PNL Hunedoara, spune că nimeni nu este depozitarul voturilor persoanelor dintr-o localitate. Și David are încredere că turul II va fi câștigat de PNL și candidatul acestui partid, Klaus Iohannis

”E foarte ușor să confunzi relațiile interpersonale dintr-un oraș mic cum este Petroaniul și raporturile politice, care cred că sunt vehemente. Nimeni nu este depozitarul voturilor persoanelor dintr-un municipiu, oraș sau comună. Poate în comunitățile mici, de la țară, primarii au o influență foarte mare. Însă într-un municipiu ca Petroșaniul, oamenii, dacă îl apreciază pe primar, apreciază activitatea acestuia, nu sunt 100% sigur că votează cu candidatul pe care îl susține doar din acest motiv. În municipiul Petroșani este un electorat inteligent, oamenii sunt la curent cu ce se întâmmplă în țară, este un electorat care își exprimă punctul de vedere. Ceea ce mă bucură este faptul că se schimbă lucrurile în Valea Jiului. Creșterile procentuale sunt semnificative peste tot. Este doar o chestiune de timp până când se vor muta în zona de dreapta a eșicherului politic și acest lucru pornește de la Petroșani. Sunt sigur că la Petroșani vom câștiga alegerile în turul al doilea și vom câștiga și alegerile locale în 2020.

(…) Eu unul nu mă consider mulțumit de rezultatul din Petroșani sau din Valea Jiului, dar consider că există speranțe și motive să credem că rezultatele se vor îmbunătăți și vom câștiga turul al doilea și alegerile care urmează”.

Carmen COSMAN – PREDA