3 milioane de lei au zburat din conturile CEH în nici 30 de zile. Executări silite pe bandă rulantă

Nu mai puțin de 3 milioane de lei au fost executate silit din conturile Complexului Eergetic Hunedoara în nici o lună de zile. Asta după ce, la finele lunii octombrie, instnța a dat undă verde executărilor silite cerute de creditori. Grav este că o bună parte a banilor reprezintă sume provenite din ajutorul de stat acordat pentru închiderea celor două mine, care nu ar fi putut fi executate.

În urmă cu circa trei ani, instanța a admis cererea sa de suspendare a executărilor silite, cu precizarea că măsura  a fost dispusă la acel moment până la pronunțarea judecătorilor în vechiul dosar ce viza deschiderea procedurii de insolvență în cazul Complexului Eergetic Hunedoara. Iar conturile CEH au fost ”sigilate” față de creditorii care câștgau proces după proces fără a putea totuși să pună în aplicare sentințele judecătorești.

În octombrie, însă, lucrurile s-au schimbat și asta după ce Curtea de Apel Alba Iulia a decis ridicarea suspendării executărilor silite, apreciind că producătorul hunedorean de energie poate fi executat silit. În 14 noiembrie, Tribunalul Hunedoara a admis cererea de intrare a companiei energetice în insolvență, care, din nou, nu mai poate fi executată.

Dar, între cele momente, adică în mai puțin de 30 de zile, 3 milioane de lei au fost executați silit. Grav este că o bună parte a banilor, respectiv 1,660 milioane de lei, reprezenta sume provenite din ajutorul de stat acordat pentru închiderea celor două mine, care nu ar fi putut fi executate conform legilor în vigoare.

Samuel Dioane, directorul general al CEH, spune că pentru acești bani a deschis acțiune în instanță împotriva birourilor executorilor judecătorești și a băncilor care nu trebuiau să elibereze acele sume.

Carmen COSMAN – PREDA