Cristian Roșu, administrator special al CEH: ”Pun pe primul plan siguranța angajatului, siguranța locului de muncă”

Cristian Roșu, desemnat de minister administrator special al CEH, și-a început activitatea la compania energetică huneodreană. De miercuri și-a început activitatea și a îneput să analizeze problemele de aici pentru a putea întocmi, așa cum cere legea, un plan de redresare a societății. ”Pun pe primul plan siguranța angajatului, siguranța locului de muncă”, spune Roșu, care vine din mediul sindical.

A organziat și o conferință de presă, după mult timp în care jurnaliștii  nu s-au mai adunat în sala de ședințe a CEH, și spune că va continua comunicarea, asfel îcât mesajul să ajungă la oameni prin intermediul presei.

Cristian Roșu – administrator special CEH: ”Complexul Energetic Hunedoara, după cum știți, a intrat în procedură de insolvență, procedură ce presupune ca la conducerea CEH să existe un administrator judiciar și un administrator special. Din partea acționarilor, din partea statului mai precis, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, am fost desemnat să fiu administrator special pentru CEH.

Pentru mine este o mare onoare, dar și o mare responsabilitate și mă bucur că lângă mine se află și dl. director general și sper să facem o echipă bună și să reușim să avem rezulatte bune.

Societatea este pe pierdere, acesta este motivul principal pentru care a intrat în insolvență, și atunci aceste pierderi trebuie reduse. Rolul administratorului special este să pregătească, să întocmească un plan de reorganizare prin care să reușească să reducă parte din pierderile care sunt în acest moment.

Sunt de miercuri aici, am luat contact cu câtva dintre probleme, dar îmi va trebui mai mult timp să intru în detaliile tehnice sau financiare, ca să pot să spun mult mai multe.

Vin din mediul sindical și știu ce înseamnă munca la minele din Valea Jiului. Pun pe primul plan siguranța angajatului, siguranța locului de muncă, înainte de orice. Orice om trebuie să lucreze în siguranță, în condiții cât mai bune în care să își poată desfășura activitatea. Vreau ca oamenii să își păstreze locurile de muncă, să își primească salariile la timp și lucrurile să meargă bine”

A preluat o situație extrem de dificilă, cu un complex împovărat de datorii, adică tocmai cauza care a trimis CEH în insolvență.

Samuel Dioane, directorul CEH care l-a ”secondat” pe Cristian Roșu la conferința de presă, spune că, la data de 30.09. 2019, datoriile companiei erau de 1.928.661 mii lei.