Suplimentare de alocații bugetare pentru ca Centrul Pollicino să nu își închidă porțile

Foto: www.amicodelpopolo.it

Primăria Petroșani este decisă să majoreze de anul viitor alocațiile bugetare pentru Centrul Pollicino, astfel încât acesta să nu se închidă. Până acum, cei mai mulți bani veneau de la partenerii italieni, dar problemele economice își pun amprena și asupra donațiilor.

De precizat că Centrul Pollicino se adresază copiilor din întreaga Vale a  Jiului, astfel că un efort comun al administrațiilor publice locale din Valea Jiului ar face lucrurile mult mai simpe.

”La Pollicino este o problemă cu finanțarea din Italia, donațiile sunt din ce în ce mai mici ca valoare. Sunt probleme economice și acolo. Cu siguranță, anul viitor vom încerca să alocăm noi o sumă de bani mai mare pentru Pollicino, astfel încât acest centru să nu se închidă. Este un centru pentru copii cu dizabilități, în special cei cu sindrom Down, și centrul se adresează copiilor din toată Valea Jiului, nu doar celor din Petroșani O să încercăm să suplinim aceste sume care nu mai vin la nivelul care veneau de la cei care donau în Italia”, a declarat primarul Tibriu Iacob – Ridzi.

La Casa Pollicino din Petroșani, centrul unde sunt îngrijiți zeci de copii cu nevoi speciale, funcționarea este asigurată acum mai ales grație donațiilor și a implicării directe a italienilor din Ponte nelle Apli, însă și în Italia sunt probleme. Anual, este nevoie de peste 100.000 de euro, bani care, dacă nu mai vin de la voluntarii italieni, ar trebui asigurați de comunitatea locală.

Carmen COSMAN – PREDA