O nouă pârtie a fost pusă la dispoziția schiorilor în Straja

Iubitorii sporturilor de iarnă care aleg stațiunea Straja drept destinație de petrecere a timpului liber au din această iarnă la dispoziție o nouă pârtie. Domeniul schiabil Straja ajunge astfel la circa 30 kilometri de pârtii.

Moș Nicolae a venit și cu debutul sezonului de schi în Straja, grație colaborării excelente dintre administrația publică LOCALĂ și investitorii în turism din această stațiune montană. Iar pentru iubitorii sporturilor de iarnă, anul acesta vine și cu o nouă pârtie, amenajată pe amplaamentul unui fost drum forestier.

”Avem o nouă pârtie amenajată la telescaunul nr 2. Era un fost drum forestier, pe care am reușit să îl aducem la normele impuse”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Noua pârtie are o lungime de peste trei kilometri, iar în aceste condiții domeniul schiabil Straja ajunge la peste 30 kilometri de pârtii.

Carmen COSMAN – PREDA