Consiliul Județean Hunedoara își menține propunerea de preluare a Termocentralei Mintia

Chiar dacă și Primăria Deva a anunțat că ar vrea să preia în administrare Termcentrala Mintia, oficialii Consiliului Județean Hunedoara își mențin, la rândul lor, propunerea lansată Ministerului Economiei.

Decizia finală aparține ministerului, după ce Ordonanța 60, care dă posibilitatea externalizării termocentralei, a fost adoptată și promulgată.  Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, a declarat că s-a găsit și soluția retehnologizării acesteia, cu fonduri europene.

Consiliul Județean Hunedoara și-a manifestat dorința de a prelua Termocentrala Mintia, pentru binele atât al angajaților, cât și al devenilor. Ministerul va decide cui îi va da Termocentrala Mintia. Noi rămânem deschiși pentru a rezolva această problemă a termocentralei. (…) Preluarea Termocentralei Mintia de către o unitate administrativ – teritorială, ori Consiliul Județean, ori Primăria Deva, are un prim avantaj: se pot accesa fonduri europene pentru dezvoltare. Atât timp cât este la Ministerul Economiei, aceste fonduri europene nu se pot accesa. Cu datele pe care le avem noi, cu specialiștii de la Mintia, putem să gestionăm funcționarea Termocentralei Mintia”, a declarat Costel Avram.

Între oficialii CJ Hunedoara și reprezentanții administrației și sindicatelor de la Mintia au avut loc mai multe discuții pe acest subiect, respectiv al posibiliei preluări de către administrația publică județeană.

Termocentrala Mintia se judecă pentru viitorul ei cu Garda de Mediu, care a dispus suspendarea activității acesteia din cauză că nu este conformă cu normele de mediu. Până acum, însă, a continuat să funcționeze, în condițiile în care nu există o sentință definitivă în acest sens.

Carmen COSMAN – PREDA