Și totuși, unde s-au ascuns cei 90.000 de lei despre care Laurențiu Nistor susținea că s-au dus în încălzirea Petrilei?!

Cei 90.000 de lei de care deputatul PSD Laurențiu Nistor – preedintele social – democraților hunedoreni vorbea în campania electorală pentru alegerile prezidențiale că s-ar fi investit în sistemul de încălzire de la Petrila par să fie totuși bine ascunși. Asta chiar dacă, după o noapte de gândire și de căutări cei de la Consiliul Județean Hunedoara au sărit în sprijinul liderului lor politic și au nunațat că, de fapt, suma reprezenta investiții ale Consiliului Județean la Petrila, prin Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului la obiectivele DGASPC de la Petrila, recte la Centrul de Îngrijire și Asistență Petrila – Lonea.

Numai că banii nu se regăsesc pe situația oficială pe care am solicitat-o cu privire la investițiile făcute la Centrul de Îngrijire și Asistență Petrila – Lonea. Au fost făcute lucrări (vezi facsimil), cu diverse costuri, dar nu și în suma menționată de Laurențiu Nistor.

Modernizare încălzire la Petrila: 90.000 de lei, lucrări executate. (…) La Petrila aveți proiectul pentru modernizarea încăzirii. Petrila.Numai puțin, stați… Pentru modernizare instalații de încălzire, pentru…”, este declarația președintelui PSD Hunedoara, deputatul Laurențiu Nistor,  din data de 23 octombrie, declarație care a stârnit chiar atunci rumoare în sală și vii comentarii ulterior, mai ales că nici primarul localității nu părea să știe despre aceste alocații, iar Petrila nu are un sistem de încălzire.

A doua zi, reprezentanții CJ Hunedoara au venit cu precizări, menite să-l scoată din încurcătură pe Nistor: Erau investiții ale Consiliului Județean la Petrila, prin Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Sunt investiții în valoare de 90.000 de lei la obiectivele DGASPC de la Petrila”, au precizat reprezentanții CJ Hunedoara, referindu-se și la Căminul de Bătrâni din Lonea.

Venim și noi acum cu noi întrebări și asta după ce am solicitat celor de la DGASPC o situație oficială cu licrările executate în ultimii 4 ani la căminul de la Lonea, unde sunt instituționalizate 43 de persoane. O singură investiție, din 2016, ar putea să se încadreze la categoria de care vorbea Nistor, dar are valoarea de 35.662 lei… Am cerut din nou lămuriri suplimentare celor de la Consiliul Județean, acum vreo 2 săptămână. Încă nu am primit niciun răspuns. Mai așteptăm….

Carmen COSMAN – PREDA