Tâlhărită în plină stradă, la Lupeni. Autorii sunt trei tineri. Au ajuns în arest

Foto: Arhiva

Trei tineri din Lupeni, cu vârste de 19, 20 si 22 de ani, au ajuns în arest după ce au tâlhărit o bătrână din localitate. Au lovit-o în cap și mai apoi i-au smuls poșeta. Polițiștii au stabilit că au mai comis și alte furturi.

Chiar femeia în vârstă de 75 de ani este cea care a reclamat că a fost tâlhărită în plină stradă. Le-a povestit polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Lupeni că, în cursul dimineții, pe strada Gorunului, a fost lovită de către o personă necunoscută în zona capului, iar apoi i-a fost smulsă poșeta ce o avea asupra sa.

”În urma investigațiilor operative desfășurate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lupeni și a probatoriului administrat au fost depistați trei tineri cu vârste de 19, 20 si 22 de ani, ca fiind autorii tâlhăriei cât și a unor furturi din locuințe si stradale comise in perioada decembrie 2019 – 2020. Împotriva celor trei tineri s-a dispus măsura arestării pe o perioadă de 30 de zile, fiind depuși in arest. In continuare se efectuează cercetări penale pentru infracțiunile de tâlhărie si furt calificat”, a declarat Carla Strujan, din cadrul IPJ Hunedoara.